ajută-mă să mă ridic

mă strecor printre zile simplu muşuroi de termite
bine clădit, bine închegat pentru a rezista cât mai mult
dar limitat la înălţimea propriilor vise
ploaia îmi bate în geam
şi-mi cere un vis ca să nu mă înece
vântul mă încearcă pe toate părţile şi muşcă la rădăcină
golindu-mă, smulgând hălci de suflet
fără a mai cere voie
doar seara îmi aduce pacea
iar câteva stele miloase se opresc şi intră-n vorbă
povestind despre dispariţia viselor fără mâini
dorul de ducă îşi râde-n barbă
aţâţându-mi zădărnicia cu arsura cangei
în timp ce rădăcinile se devorează
iar calota perfectă ce sunt
ucide toate strigătele ce ard mocnit

ajută-mă să mă ridic
lăsaţi-mă să plec departe-n lume