habar nu am avut...

n-am ştiut...

fugeam la fereastră
dar cerului nu-i păsa de temerile
şi de toate frământările
ce mă trăgeau in hora lor dezmăţată
astăzi am plouat, ieri am adiat
mâine dimineaţă poate că o să răsar
sau poate voi cădea bucată cu bucată, lună
rătăcind cărările, norii
fuga s-a oprit in obloane
şi-mi spune povestea unei mari iubiri
din timpurile holerei
furtunile se potolesc în valuri oarbe
şi nisipul suferă că nu mai simte buzele lor



în urmă...

iubeam prea mult literele ca să fug din calea lor
chiar dacă mai priveam din dosul perdelelor
eram acolo
sufeream alături de ele
iubirea de cuvânt era mult prea mare
ca să pot trece strada
mă descheiam de viaţa şi o lăsam să cadă
vântul căuta să se culce
dar inima avea geamurile sparte
şi uşa smulsă din ţâţâni
din flăcările de odinioară au mai rămas
doar umbre dansând printre moarte cuvinte
şi era vremea holerei