Vineri

mă gândeam că numai un sălbatic de pe o insula pustie
poate să se cheme vineri
şi să ajute la gospodărie făcând una alta

cerul m-a-nghiţit şi mă poartă cu el de colo colo
printre stele, vise, iubiri şi uitări
se lasă uşor, puţin mai la vale de capul bunei speranţe
şi mă cloceşte la lumina sugrumată a iernii
norii coboară, înconjură ieslea
şi se freacă la ochi a mirare

paşi de dans printre stâncile ştirbe
dune ce-şi trag broboada ierburilor peste frunte
şi se opintesc să iasă din valuri
pescăruşi, fregate şi stropi de apă
ce se stecoară printre orele ostenite

mai e o noapte până cad cu sâmbăta-n braţe