frunze moarte

copacii îşi trag vălul de-ntuneric

şi-alungă luna să nu-i sâcâie a ceartă

îşi pleacă frunze pleoape să nu strângă rouă

 şi rădăcini de vis departe-i poartă

sunt nopţi când frunzele sărută luna

şi poartă-n suflet pecetea de jar a sorţii

cenuşa le îmbracă fibra-n doliu

şi pregătite-s să se arunce pradă morţii

iubitu-s-au cu vântul şi cu ploaia

şi dezmierdate-au fost în orice dimineaţă

prin moarte ştiu că duc lumina-n rădăcină

şi seva lor în muguri noi se-împarte