marmură lacrimă

poate că uitarea doare

şi că moartea-i ca o floare

dar mi-e vară-înfierbântată

şi noaptea mi se dă toată

în cornet de îngheţată

cine-n lacrimă ciopleşte

cu noaptea se înveleşte

moartea-n ceruri înfloreşte

şi uitarea care doare

se topeşte din picioare

să îmi fie marmură

ziua care tremură

noaptea care murmură

din viaţă dezleagă-mă

moartea care uită-mă

îmi ascut tăcerile

şi-mi deschid uitările

ziua-n clonţ noaptea în gheare

cuibul gura mea n-o are

că-i venină şi îl doare