Postări
prima mea schiţă în cărbune
a găsit poarta către o altă lume
patul într-unul
e patul durerii, e patul reflex
şi-n cele din urmă e-un pat unisex
de obicei, somnul se reduce la zvârcolire
ce adună toate tăcerile
singurătatea nopţilor
zgrepţăne la uşa îndoielilor
orele cern în ploaie deasă
şi spală frunzele căzute în masă
în dreapta e-un abis în stânga e-o moarte
şi tu între ele te-aşterni lungă noapte
strop de jar îin cuib de cenuşă
fără ferestre
fără de aer şi fără de uşă
patul în doi
în imensitatea patului
suntem un punct pulsatoriu
o linie în continua mişcare sinusoidală
ce prevede contopirea răsuflărilor
pe diagonală
pe cât de normal pe atât de rece
apropierea se rezumă la depărtări echivalente
cu înălţimea troienelor de zăpadă
suntem două trotuare şi amintirile zac în mormane
despărţite de o autostradă
pe care tăcerile rulează
cu viteze ameţitoare
patul în trei
e o încununare
a bucuriei şi a iubirii scăldate-n sudoare
e locul în care durerea e transfigurată
şi tot cenuşiu se reduce la pată
patul în trei e o paranteză rotundă
în care gânguritul abundă
şi nopţile dorm
toate pe-o dungă
la un pat distanţă
morţii nu-i place să te vadă întins pe pat
timp irosit şi timpul pierdut e un mare păcat
ea preferă cadrul romantic,
de-acasă
un desert, cu lumânări aşezat la mijloc pe masă
la un pat distanţă de viaţă e ea
cu alaiul ei de umbre cernite
amintirile cad în falduri
voaluri arzând
şi ceruri căzând
în transă
să lăsăm cuvintele să-şi poarte singure de grijă
şi să ne bucurăm că ne avem
