ca o mare, intunericul

sa spunem ca e noapte, sa credem ca e bine

si nu vedem cum intunericul roade din mine si din tine

mainile cad, strivind o rasuflare suierata

suntem orizontale inutile ce cauta o harta

noaptea poti sa auzi nasterea unei lacrimi

sa-i simti alungirea si spaima caderii in gol

sarea se agata cu disperare

pentru a intarzia uitarea

noaptea cade pe frunte si se sparge ca un glob de cristal

tincuse de lumina sfredelesc pleoapa incleiata de vise

pentru o clipa, sarea isi regaseste stralucirea

si nu regreta disparitia prematura