paturile

prima mea schiţă în cărbune

a găsit poarta către o altă lume

patul într-unul

e patul durerii, e patul reflex

şi-n cele din urmă e-un pat unisex

de obicei, somnul se reduce la zvârcolire

ce adună toate tăcerile

singurătatea nopţilor

zgrepţăne la uşa îndoielilor

orele cern în ploaie deasă

şi spală frunzele căzute în masă

în dreapta e-un abis în stânga e-o moarte

şi tu între ele te-aşterni lungă noapte

strop de jar îin cuib de cenuşă

fără ferestre

fără de aer şi fără de uşă

patul în doi

în imensitatea patului

suntem un punct pulsatoriu

o linie în continua mişcare sinusoidală

ce prevede contopirea răsuflărilor

pe diagonală

pe cât de normal pe atât de rece

apropierea se rezumă la depărtări echivalente

cu înălţimea troienelor de zăpadă

suntem două trotuare şi amintirile zac în mormane

despărţite de o autostradă

pe care tăcerile rulează

cu viteze ameţitoare

patul în trei

e o încununare

a bucuriei şi a iubirii scăldate-n sudoare

e locul în care durerea e transfigurată

şi tot cenuşiu se reduce la pată

patul în trei e o paranteză rotundă

în care gânguritul abundă

şi nopţile dorm

toate pe-o dungă

la un pat distanţă

morţii nu-i place să te vadă întins pe pat

timp irosit şi timpul pierdut e un mare păcat

 ea preferă cadrul romantic, de-acasă

un desert, cu lumânări aşezat la mijloc pe masă

la un pat distanţă de viaţă e ea

cu alaiul ei de umbre cernite

amintirile cad în falduri

voaluri arzând

şi ceruri căzând

în transă

să lăsăm cuvintele să-şi poarte singure de grijă

şi să ne bucurăm că ne avem