miercuri, 25 octombrie 2017

Suntem lângă tine! Trei metode prin care îți poți crește rapid veniturile.



-            Bună ziua. Astăzi la seminar o să discutăm despre bani. Cum vi se pare subiectul?
-            Interesant.
-            Mda. În ziua de azi toată lumea are nevoie de bani. Iar voi ca viitori specialişti trebuie să aveţi cunoştinţele necesare. Oamenii va vor căuta ca să vă ceară sfatul.
-            Oamenii nu mai timp să ceară sfaturi. Şi de cele mai multe ori ei au soluţiile la îndemână.
-            Nici eu nu cred că lumea mai are nevoie de specialişti ca să facă bani. Fiecare îşi este propriul profesor.
-            Lumea preferă să înveţe din greşeli.
-            Aşa este. Din păcate. Dar lucrurile încep să se schimbe. Dacă aţi privi o statistică neoficială, anii 90 au fost dominaţi de heirupismul ce a făcut ca să apară o mulţime de buticuri, de mici magazine ale unor mici întreprinzători. Ei nu aveau, marea majoritate, cunoştinţe economice dar asta nu i-a impiedicat să viseze şi să caute soluţii: de dezvoltare, de supravieţuire, de transformare sau transferare.
-            Din câte ştiu eu, dacă ar fi să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului atunci Robert T. Kiyosaki ar trebui să fie primul dintr-o listă lungă de „profesori” care predau educaţia financiară pe înţelesul fiecăruia.
-            Bingo! Dar să nu uităm însă că mult înaintea lui Kiyosaki au fost şi alţi formatori motivaţionali cum ar fi Napoleon Hill cu al său „De la idee la bani”. Însă vedeţi voi lumea nu are încredere în lecţiile predate astfel. O carte nu prezintă garanţii suficiente pentru a deschide o afacere. Petru, poţi să-mi dai te rog  o idee, despre cum îţi poţi creşte rapid veniturile?
-            Plecând de la lucruri concrete, cred că schimbarea locului de muncă sau a profesiei este soluţia dacă te afli într-o zonă de declin economic. Şi ţinând cont de flexibilitatea şi mobilitatea economiilor, mereu în schimbare, eu cred că sunt vârste şi abilităţi ce merită fructificate.
-            Ioana?
-            Determinarea şi acceptarea unui al doilea job.
-            Bun.
-            Matei?
-            Păi aplicarea regulii de aur: 50, 30, 20.
-            Poţi să ne explici?
-            Totul se reduce la o mai bună cunoaştere şi ordonare a cheltuielilor: 50% reprezinta cheltuielile  tale de bază cărora trebuie să le acorzi cea mai mare importanţă. Apoi 20% reprezintă cheltuielile direcţionate către priorităţile tale financiare iar ultimii 30% reprezintă cheltuielile pentru un stil de viaţă personal. Asta înseamnă că trebuie să ştii foarte clar ce reprezinta fiecare palier adică să-ţi stabileşti priorităţile pe termen scurt, pe termen lung şi plăcerile caracteristice unui stil de viaţă.
-            Interesant. Mă bucur că aveţi un punct de pornire. Dar tu Alex, ce ne poţi spune?
-            Fiecare dintre noi este un vânzător mai mult sau mai puţin priceput. Fiecare vinde ceva fie că este vorba de idei, timp, forţă de muncă brută, artistică sau intelectuală. Cel mai important lucru este conştientizarea, pentru că una este să te vinzi ca marfă şi alta este să te vinzi ca brand. Un al doilea lucru apreciat de cumpărător este disconfortul. Disconfortul tău înseamnă confortul celuilalt şi acest lucru va fi recompensat. Un al treilea lucru se referă la stabilirea preţului corect căci dacă te vinzi ieftin nu vei reuşi să-ţi creşti veniturile. Un alt punct important se referă la mobilitate pentru că a rămâne fixat într-un loc poate fi păgubos şi ca ultim punct, revenind la vorba din bătrâni „cunoaşte-te pe tine însuţi” e bine să te apreciezi la adevărata valoare şi să-ţi cunoşti abilităţile şi înclinaţiile naturale.
-            Excelentă prezentarea Alex. Dar dacă ai o urgenţă şi ai nevoie de bani până la salariu ce faci?
-            Fără a parodia variantele ajutătoare ale concursului pot spune şi eu: fifty-fifty, întreabă publicul, sună un prieten. Cu siguranţă cineva te va îndruma către cea mai bună soluţie pentru tine.



-            Şi dacă prietenul nu are?
-            Atunci există soluţia cea mai bună şi mai la îndemână: Telecredit. Este soluţia la care apelez de fiecare dată. Eu am aflat de ei de la prietena mea. Ea mi-a spus pentru prima oară de împrumut rapid, împrumut fără garanţii şi mai ales credit fără adeverinţă. Primul lucru pe care îl fac, e3ste să deschid link-ul către opinii şi păreri de la clienţi. Feedback-ul este foarte important în orice fel de afacere. Astfel îmi iau garanţii suplimentare. De aceea mă şi bazez pe seriozitatea şi promptitudinea lor. Fiabilitatea căci programul poate fi accesat de pe orice calculator, telefon sau tabletă şi se rezumă la completarea unui şir de date personale. Cererea este analizată şi în cel mai scurt timp de la aprobare banii intră în cont astfel încât ai garanţia că nu pierzi produsul,oportunitatea sau serviciul dorit.
-            O ultima întrebare Tudor... de câte ori ai apelat la serviciile lor?
-            Eu am apelat de patru ori iar prietena mea de trei ori. Şi oricui m-a întrebat le-am sugerat această soluţie fără să clipesc.
-            Deci se confirma regula nescrisă că cea mai bună reclamă este cea de la om la om. Un client mulţumit este un client fidel.
-            Cu siguranţă.
-            Vă mulţumesc pentru ajutor şi atenţie.
-            Bună ziua.
-            Bună ziua.





Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu