Vacanță în stil Royal

 O vacanta fara egal la hotelul Royal


Povestea omului care isi scria singur a trecut din gura in gura si astazi nu mai stie nimeni daca si cat adevar se ascunde in spatele ei. Povestea ne spune ca dupa ce i s-a golit casa, fiecare copil plecand la casa si la viata lui, un om ca sa-si treaca de urat a inceput sa isi scrie scrisori asa cum numai un bun amic ii scrie zilnic prietenului ca sa-i indulceasca zilele. Si in fiecare dimineata, omul nostru deschidea scrisoarea pe care o primise si se bucura de toate noutatile si impresiile aflate. Zilele erau descrise cu penel de copil pus pe şotii şi joacă. Scrisorile erau ca cerul clar şi fără norii dintr-o zi de vară. Sinceritea, naivitatea şi curiozitatea îşi dădeau mâna să scoată acele mici perle de nevinovăţie. De curand am aflat ca unul din minunatele locuri in care te retragi ca sa iti linistesti zbuciumul sufletului a pornit o initiativa asemanatoare. Managerul hotelului a decis sa roage fiecare client sa scrie o scrisoare pentru un prieten in care sa descrie o zi petrecuta in statiune cu ceea ce a trait mai frumos sau mai interesant. Si daca la inceput rugamintea a parut naiva si pe marmura receptiei se odihneau doar cateva scrisori, cu timpul au trebuit sa amenajeze un loc special, un colt al lecturii, in care fiecare client sau vizitator putea sa citeasca impresiile si starea sufleteasca traita de un om intr-o zi oarecare din viata lui. Numai ca deschizand cateva scrisori cadeai in plasa de siguranta a deja-vu-ului. Stari, amanunte, emotii, ecouri, totul se rasfrangea in mintea si-n inima ta, facandu-te sa-ti doresti o mica parte din toate aceste comori.


27 martie 2003
Draga Lulu,
Tin sa te anunt ca am ajuns cu bine in statiune si m-am cazat la hotel fara nici cea mai mica problema. Vemea este superba si marturisesc ca am urcat imediat in camera sa-mi las bagajele si fara sa mai astept sa despachetez am coborat si am plecat intr-o mica recunoastere. Zapada sclipeste feciorelnic raspandind in jur curcubeie si jerbe de jumina. Totul e pur si stralucitor. Ici, colo, cate un fir de iarba indrazneste sa-si caute un strop din caldura soarelui. Lumea se plimba agale bucurandu-se de mireasma padurii si de soarele prietenos. Biroul de Cazare Poiana Brasov se afla ca sub asalt si marturisesc sincer ca ma felicit pentru ca mi-am rezervat camera din timp. Cateva familii se chinuiesc sa potoleasca nerabdarea copiilor care nu vad decat saniute in fata ochilor. Cred ca inchei aici, urmand sa ne revedem maine intr-o noua epistola.
Te sarut cu drag,
Cosma


3 iunie 2005
Bai Fane barosane,
Ieri am fost cu ai mei la cetatea Rasnov. Degeaba i-am rugat sa ma lase singur prin statiune ca sa ma plimb (prin padure bineinteles ca eram sigur ca o sa dau peste barlogul Marii Ursoaice in care sa-mi stabilesc Statul Major) dar ei au zis ca mai bine mergem la Rasnov ca sa vad istoria pe viu. Ca numai acolo, ascultand lamuririle ghidului si citind toate materialele postate pe panouri pot sa inteleg ce insemna viata de acum cateva sute de ani si daca avem noroc poate prindem si cateva ateliere mestesugaresti ca sa vad cu ochii mei cum se face o strachina de lut, sau cum se lucreaza la fierarie sau cum... ma rog chestii d’astea medievale. Ma gandeam sa le spun ca daca oamenii de atunci nu aveau google, wikipedia si hi5 nu stiau ce-i aia viata adevarata. Mai ales ca nici nu il citisera pe Winnetou, Ivanhoe iar de Ciresarii nici nu auzisera. Ce Stapanul inelelor sau Harry Potter sau alte minuni adevarate si actuale. Sincer a fost un chin, norocul nostru ca drumul a fost liber si daca am avut si castile la urechi a fost chiar Ok. Am ajuns la cetate si ghinion (spre norocul meu) nu era nici un ghid deoarece toti erau invitati la un simpozion despre valoarea zilelor de duminica din viata mestesugarilor. Ne-am plimbat printre zidurile cetatii dupa care i-am lasat pe ai mei sa bea o cafea si eu am plecat sa descopar camera torturilor si haznaua cu bani...iar cand am ajuns deasupra portilor imense de lemn ma si vedeam ca Gandalfi ce rezista atacului Dragonilor... iti dai seama ca nu a fost chiar atat de nasol. Am incercat sa ma strecor printr-o crapatura mai larga intr-o magazie in care pastrau armurile dar nu a fost chip sa scap de gura alor mei. Si dupa ce mi-am facut de cap prin incinta cautand comori si domnite rapite ce asteaptau un print sa le scape, am hotarat ca e timpul sa ne intoarcem la hotel in Poiana. Ma rog, una peste alta... nici n-am castigat dar nici n-am pierdut. Maine o sa mergem la Canionul Sapre Scari iar acum ma grabesc sa cobor la piscina.
Batem palme si ne auzim,
Bursucel

25 decembrie 2010
Draga Oscar
Vreau sa stii ca ieri seara am iesit sa ma plimb ca sa uit cumva apasarea zilei. O prima zi fara tine. De obicei in seara asta terminam de aranjat pomul de Craciun si dupa ce strangeam toate cutiile, ne asezam in fotolii si ciocneam un pahar de vin ascultand colinde. Si cum ma plimbam prin noapte alungand bucuria celor din jur, a inceput sa ninga, dar nu am cuvinte ca sa iti descriu cat de frumos ningea. Ma plimbam si ma lasam sarutata de fulgii mari si dantelati. Le simteam buzele reci si ma-nfioram gandindu-ma la tine. In fata hotelului m-am asezat pe o banca privind in liniste geamurile mari. In hol tocmai terminau de aranjat pomul. Toti angajatii s-au strans in jurul bradului tinandu-se de brat. Luminile din receptie s-au stins si in secunda urmatoare o explozie de lumini si culoare a inundat   bradului facandu-l sa sclipeasca. I-am vazut sarind veseli, strangandu-se in brate si sarutandu-se. Erau ca niste copii fericiti batand din palme. Am ramas inca vreo ora cred dupa care m-am strecurat tacuta in camera mea. Pe masa ma astepta o felicitare cu un mesajul simplu dar plin de caldura „Hotelul Royal va ureaza o seara deosebita”, o sticla de sampanie si doua pahare. Am luat sticla de sampanie si paharele si am coborat la receptie. Am rugat-o pe fata de acolo sa ciocneasca o cupa cu mine, am luat o gura de sampanie si m-am retras lasandu-i sa se bucure in asteptarea Mosului. Astazi avem masa festiva dar ma gandesc sa ii rog sa-mi serveasca masa de pranz si cina in camera. Stiu ca nu e frumos, dar singuratatea imi face bine.
Te sarut,
Mara




15 august 2003
Draga Mimisor,
Aerul este incantator, hotelul este nemaipomenit si lumea este deosebit de vesela si prietenoasa. Am nimerit intr-un grup de tineri care au o consfatuire pe teme de turism si tin sa-ti spun ca nu am timp sa ma plictisesc. Dimineata ma plimb si citesc ziarul la o cafea iar la masa de pranz ne intalnim si sporovaim cate-n luna si-n stele. Am ajuns un fel de mascota a grupului iar seara fetele se ingramadesc sa ma invite la dans. Ei imi povestesc despre anii lor de studentie eu le povestesc despre anii nostri de studentie cand umblam prin munti bucurandu-ne de aer, de soare si de miscare. Intr-o seara chiar le-am cantat cateva din cantecele noastre de drumetie...
„A fost un vis ce m-a legat
 De clipe dragi, de neuitat,
 Pe care în inimi le-am păstrat…
 Un nou popas în viaţa mea
 Ce s-a unit  cu viaţa ta,
 Ca-ntr-o poveste cu… “ a fost odat’”!”
Stiu ca nu ai cum sa te superi pe mine, asa ca te sarut si abia astept sa iti mai povestesc maine ceva deosebit.
Al tau Relu


Copilăria trebuie retrăită şi recitită căci ea este singura perioada în care nu minţim din interes pentru lucruri meschine. Când ne doare sufletul, inconştient ne refugiem în trecutul ei îndepărtat.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017