...astăzi scaunul

privit de la înălţimea copilăriei
el era domn şi stăpân al zbuciumului târâş
ţinta dorinţelor de înălţare
baza zborurilor de mai târziu
şi al căderilor în reverie.
de când mă ştiu masa s-a sprijinit pe cele patru scaune
lustruite, obişnuite, ostenite, îndârjite în muţenie
iar colţul ştergarului şi al icoanelor
se lasa ostenit pe speteaza impozantă de jilţ domnesc
aici în umbra tremurata a candelei
descopeream printre picioarele lui taina
şi miroazna de tămâie suspinată
aici se oficia sfânta taină a mărturisirii
ultimile descoperiri din fundul curţii, prima zi de şcoală,
buchea şi şoapta primului surâs
sărutul, lacrima
toate se revărsau ostoindu-se
şi visele se strângeau alungându-se nori pe cerul pustiirii
printre vorbe sfioase
nicicând descusute,
uitate.
de-atunci,
lampa a căzut pe gânduri
ştergarele mai bat din aripi când şi când
icoanele-şi şterg ochii lăcrimoşi
iar timpul oftează a pagubă şi caută să se ridice
sprijinindu-se-n speteaza domnească
cizelată de suflarea luminii.