ajută-mă să mă întorc la mine

când am plecat de-acasă, copilăria mă privea uimită din prag

neînţelegând dacă e din cauza ei sau nu

cum aş fi putut să-i spun că viaţa nu mai are răbdare

şi ne împinge de la spate ca pe edecari

cine bate poteci prin viaţă nu are frică de pustiire

căci ştie că roua sufletului se adună-n jgheaburi

primenind uscăciunea amintirilor

spărgând toate baricadele şi barajele

mersul pe ape ţine de reverie

captivi în propria viaţă şi în adânca nepăsare

devorăm cărţi care nu au mai apucat să fie scrise

rătăcind pe culoarele unei minţi prea ostenite ca să mai ţipe

ca orice lucru, până şi filmul îmbătrâneşte

se coace şi se rupe prăfuind toată viaţa scrisă-n el

atunci, dintre maldăre de vechituri

îţi surâde stingheră copilăria