cea mai frumoasă poezie îşi aşteaptă naşterea, creşterea şi
împlinirea
serbându-şi calmă majoratul atunci când te aştepţi mai puţin
fără surle şi trâmbiţe şi trecând cumva neobservată
cea mai frumoasă poezie se rezumă la o idee ascunsă-ntr-un
cuvânt
cuvânt care începe cu iubire şi se termină cu dor
pe cât de nesătul pe-atât de-aromitor
cea mai frumoasă poezie se va scrie în cod binar
cu o ea şi un el repetându-şi la infinit
iubirea în 0 şi 1 şi...
cea mai frumoasă poezie eşti chiar tu cititorule
pentru că fără tine cuvintele s-ar pierde
frunze alungate în fiecare toamnă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu