când disperarea te cuprinde
insulă în mijlocul vieţii
închide ochii şi lasă-te purtat
cine mai are timp de romantismul necesar unei discuţii la
vreme de seară
când vântul prinde culoare în obraji şi putere de convingere
iar frisoanele nu sunt doar un spasm trecător
viaţa te prinde-n cuşca ei de sticlă nud
ascunzându-şi transparenţa în spatele bunelor intenţii
şi vocaţia demonică a tutoriatului
moartea e ultima soluţie care nu-ţi aparţine
ci-ţi este oferită cu mărinimie
atunci când chiar nu mai ai de face cu ea
singurul lucru pe care mai poţi miza
este bunavoinţa celui ce va lua sticla în care te zbaţi
inutil
şi-o va arunca pe apa sâmbetei, mesaj al neputinţei şi al
abandonului
somnul zilelor de fiere
schimbă gustul nopţilor cernite
ce-şi lasă umbra pe o plajă-nchipuită
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu