uitările

cerul jupuit de piele
s-a lăsat în genunchi, a sărutat pământul,
a icnit adânc şi-a căzut greoi
vărsându-şi apele-culori de somon
aerul se strânge,
amintire uscată purtată de vânt
copacii cu crengile despletite
se bat cu fruntea de pământ
plângând toate dusele
şi căzutele
din înalturi, o mână
taie jur-împrejur lumina
şi-ntunericul cade
spărgându-se în mii de cioburi
rănindu-ne sufletele

uitările

cerul jupuit de piele
s-a lăsat în genunchi, a sărutat pământul,
a icnit adânc şi-a căzut greoi
vărsându-şi apele-culori de somon
aerul se strânge,
amintire uscată purtată de vânt
copacii cu crengile despletite
se bat cu fruntea de pământ
plângând toate dusele
şi căzutele
din înalturi, o mână
taie jur-împrejur lumina
şi-ntunericul cade
spărgându-se în mii de cioburi
rănindu-ne sufletele

erotic dream

ne-mprietenisem imediat
de cate ori ma vedea imi facea ochi dulci
si ma prindeam in jocul ei
ii sarutam gura umeda
strangand-o pana la epuizare
si-adormind cu ea goala, in brate
noapte de noapte
rataceam printre amintiri
tot mai incetosate,
mai indepartate

aceeasi dar de fiecare data alta
agatata-n magazin
purtata printer peticele de lumina
ascunsa de ochi indiscreti pana acasa
si-oada ajunsa sa sara pe masa
privindu-ma sagalnic
ori poate sfidator
vicioasa mica

am sa te uit, si-am sa te las
sau poate ca…mai bine nu, am sa te tin
si goala-am sa te arunc in frig
sa-nveti ce-I suferinta

ea...

nu iesim undeva?
si mi-a suras strangand toata noaptea in ochii ei
ne-am imbracat si am iesit
nori de fluturi viscoliti
umpleau cerul cu irizitii solzoase
felinarele se desfac in felii
expunandu-se lasciv
in oglinda aburita a strazii
zidul cortina se-nalta
iar masa cu mers de matroana
isi impinge scaunele in intampinarea noastra
si-si etaleaza tacamurile tocite
ce vor sa scape sub crinolinele farfuriilor
sufletele se zbat pe platou
iar paharele schimba ocheade si-asteapta
ma scufund in taina ochilor ei
Titanic secerat
ratacind Styxul

asteptand

m-am mutat intr-un cuvant
m-a ales, m-a curtat, m-a convins
si-odata mutat m-a cotropit pe-ndelete
intr-o digerare lenta
cateva zile am mai iesit, greu,
si treceam pe langa celelalte cuvinte,
intrebandu-ma nauc: cum o fi inauntru?
cine pandeste din spatele ferestrelor?
cine asculta pe dupa usi?
incet, incet, am uitat sa mai ies
sau poate ca nu mai nimeream iesirea
ori poate ca zidurile, inghitisera totul cu foame maligna
si ma strangeau
miez sec
intr-o pulpa uscata.

intreaba-ma

de cate feluri este tacerea?
nu stiu,
eu stiu doar tacerile mele, tacerea Lui si tacerile lumii
si sigur sunt si altele pe care nu le cunosc
tacerea mea e muzica pasilor
ce ia mirosul drumului
si se-nvesmanta-n cerul asfintitului
reveriile mele se scalda toate
in aceeasi tacere
tacerea Lui o stiu prea bine si o respect
pentru maretia ei
cat despre tacerile lumii
tot ce pot spune e ca si ghetarii de la poli se topesc uneori
potopind totul in jur.

fata morgana

am deschis fereastra si toate vorbele-au zburat care incotro
asa ca desertul va cuprinde orice coala alba
zdrobindu-i rezistenta la scriere
si-abandonand-o
prada disperarii
tusul vorbelor se pierde fara a lasa urme
si amintirea se ridica-n tacere
iluzie tremuranda

de ce?

ce v-a apucat pe toate?
s-au uitat mirate, s-au întors şi-au plecat
singurătatea şi-a lăsat capul pe spate
abandonându-se muzicii
paşii sfâşiau aerul
tăcerile se strângeau privindu-ne
sala de dans se desfăcea ca un corset
iar piruetele noastre se revărsau voluptoase
peste marginile aşteptărilor

amintirile se ştergeau
urme aburite pe luciul parchetului

joaca

mai Gicule, ia spune-ne mai tata cum a fost?
cum cand? cand ai fost pe Luna
aaa, pai cum sa fie,
ne-am izmenit noi asa peste toti
si cand am ajuns aproape, de ziceai ca pui mana pa ea
Botosu o calcat frana cat o putut el
iar Cracanel a-nceput sa-nvarta la manivela
de ziceai ca numa-numa
asa si?
pai dupa ce ne-am tras sufletele
si-am luat cate o gura de aer
am tras la sorti
si fiindca n-o fost concludent
ei mi-au zis sa las scara
sa vedem de se afunda-n praf ori ba
asa? si?
pai am coborat mai cu fereala
ca pareau fusteii mancati de cari
si numa ce vaz ca mi se-afunda opinca-n colb
de credeai ca-i nesatul si nu mai pupase opinca de cand haul
si-odata ajuns, nu stiu ce mi-o venit
c-am luat cusma si-am dat cu ea de pamant
iar ai de sus o tipat ca sa-i auz
o facusi Gicule?
da ce facusi ma?
un pas mic pentru mine dar mare ma pentru omenire
si-apoi?
m-am ridicat in patru labe
simtisem io ca scara-i subreda si nu tine
m-am razemat de ea si-am scuipat
a dracu e prafu ala
iti intra in toate cele si scrasneste intre dinti de mama-mama

abandon...

ce v-a apucat pe toate?
s-au uitat mirate, s-au întors şi-au plecat
singurătatea şi-a lăsat capul pe spate
abandonându-se muzicii
paşii sfâşiau aerul
tăcerile se strângeau privindu-ne
sala de dans se desfăcea ca un corset
iar piruetele noastre se revărsau voluptoase
peste marginile aşteptărilor

amintirile se ştergeau
urme pe luciul parchetului

dialog de unul singur…

unde-ţi sunt pârâşii ?
s-au ascuns înapoia vorbelor frumoase
le-au scurs înţelesurile, le-au umplut cu otrăvuri
şi le-au făcut purtătoare de moarte

nu-ţi e frică să ridici sabia?
ştiu că nu-mi este dat să judec
dar tăind limba muiată-n miere, păzesc de istovire
şi redau libertate cuvintelor, ideilor

cine ridică sabia de sabie va pieri
ştiu dar nici sabia şi nici săgeata nu otrăvesc precum cuvântul
şi ştiu că la Tine sunt toate
şi adevărul şi calea şi viaţa şi cuvântul

du-te dar şi ia seama să nu mai păcătuieşti
zămislit sunt din carne, sânge şi al Tău cuvânt
şi nu pot să mă lepăd, să mă pierd în tăcere
fără de sângerare şi fără de durere

de-a...

mi-am luat toate durerile şi m-am ascuns în moarte
trăgând uşa după mine şi lăsându-mă îmbrăcat pe ochiul stâng
aici sigur n-or să mă găsească mi-am zis
am ridicat o durere de pe jos şi-am şters-o cu mâneca
fusese prima durere ce încă mai alerga să prindă visele
am întors o alta cu faţa-n sus
era plină de funingine şi lacrimile săpau canale adânci
să curgă toate locomotivele strânse în suflet
o altă durere sângera dintr-o carte
iar pioletul şoptea: mai sus! tot mai sus,
acolo unde toate se termină brusc
mângâiam durerile, le ştiam pe toate
dar parcă totuşi lipsea ceva
ultima mare durere,
rătăcită…uitată…uscată…

rugă

alungă-mă din carnea mea
şi sufletul să-l mânce lupii
din gură verbul să mi-l smulgi
şi ura s-o anini de gâtul crucii

ridică-mă de mâlul adunat
şi limpezeşte-mă în apa morţii
întinde-mă ca nour alb pe cer
şi plouă-mă să-mi joc la zaruri sorţii

cu iarnă şi cu viscolul să mă cerni
şi lumea să mă şteargă de pe pleoape
răsară spini în urma ce-am lăsat
şi-un munte de uitare să mă-ngroape


Dumnezeul meu,
să nu mă părăseşti...

singurătate

ştim amândoi că falsa neputinţă
ne-nvăluie ca ceaţa, ne desparte
te-ascunzi în inutilă nepăsare
când mă destram în aspră nefiinţă

strâng aerul în pumni şi-l simt cum arde
mi-s ochii grei şi spaţiul se curbează
cuvintele se sparg, tăcerea doare
şi sunetele-n carne-mi sângerează

eşti goală, doar o ramă fără pânză
şi un cui ruginit în azi sunt eu
număr de inventar ascuns sub pleoapă
o piesă-ntr-un depozit de muzeu

imaginea uitatei curtezane
fals decolteu, picior peste picior
ce-ncearcă să ascundă prăfuirea
într-un fotoliu desfundat şi gol

atâta poţi, şi eu atât suport
fantomă tu şi eu uitatul mort

cometa

din ceruri cade omida arzând
o voce-ascunsă în adânc i-a spus:
tu poţi să zbori! de vrei…
dar glasul
n-a voit a-i spune
că zborul e răsplata ce-o primesc
aceia ce-s zidiţi pe viaţă
în sufocante închisori
şi nici aceasta nu-i de-ajuns
dacă din carnea zidului nu muşti
să laşi lumina să te ardă-n voie
şi aerul să te scrumească apoi în zbor

visul aripilor doarme
lanţurile îl veghează

alunecare...

alerg,
de fiecare dată când mi-e frică alerg
şi depărtarea-mi face bine
picioarele mă dor
şi eu alerg
chiar de copita stângă sângerează
muşc cerul şi în carne-mi-e zăbala
iar vântul mi se-agaţă-n păr
şi-n faţă mă izbeşte
alerg fără oprire
în coastă pintenul mă roade
şi-un ţiuit mă sfredeleşte a-ntrebare
de mă cabrez şi mă opresc
scăpa-voi de această viaţă din spinare?

rama

ochi au plecat in lume
cautand cu-nfrigurare amintiri ratacite
si chiar de strazile sunt goale
de o tacere tot te mai lovesti

cuvintele-au cazut in dizgratie
nici nu deschid bine gura
si vad lungul sir de capete plecate
tarand dupa ele umerii cazuti

urechile s-au baricadat
iar sunetele bat degeaba-n poarta
intre asediatori si-asediati
nu e decat tacuta ploaie

sufletul, inainte de a-si lua zborul
m-agata-n cui mancat de cari
imi netezeste cutele visarii
si-n aripi de lumina se-nfasoara

pe un perete gol
un cui pandind tacerea
si o mirare cat mine de mare
rama goala si prafuita

labirint

în cuib de piatră
un ou de piatră
şi-n ou,un pui
cu aripi de piatră

în spaime de piatră
săpat e lăcaşu-i tăcut
în jilţ de himere el ştie şi-aşteaptă
să sune iar gongul, de spaime
bătut
aici m-aţi închis cu fricile voastre
dar somnul vi-l tulbur
când visele sfâşii
auzi?
bate gongul în ora zidită
să-nceapă corida
ofrandă aştept

gustul

mă sâcâie acest cuvânt
nu. nu de simplitate e vorba acum
ci de diversitatea lui
de exemplu:
să poţi să te îmbeţi cu gustul uitării
sau să vrei să guşti totul, de la elixir la lături
şi mai ales să ai curajul
să guşti din moarte
la fel cum ai gusta din viaţă
undeva, cândva, departe
vei gusta din aceste cuvinte
şi din aceste vise
dar nu vei mai şti
că ai gustat din mine…

între

orice râmă devine altceva
când se ridică între a fi şi a avea
eu sunt o râmă şi am drumul meu
tu cine eşti?
imaginea din ciobul de sticlă
se mişcă în acelaşi ritm
şi parcă mi-ar vorbi
dar nimicul ţiuie prelung
şi inelele cad pe rând
tu cine eşti?
eu sunt şi am drumul meu
mereu între a fi şi a avea