vineri, 4 noiembrie 2016

terapia sufletului



doctore, mă doare iarna ce m-aşteaptă şi ziua asta care nu se mai termină

chiar acum am îngropat ultimul cuvânt ce-l mai aveam
tăcerea doare când îţi mor cuvintele în braţe
şi nu te regăseşti nici înăuntru nici afară

e atâta linişte în jur
că nici oglinzile nu-şi mai amintesc să reflecte
trecerile mele dinspre viaţă către noapte

din cerul palatin cad literele moarte
sunt umbra umbrei ce m-am însoţit cândva

desparte-mă ca fraza în cuvinte şi-între silabe pierde-mă cumva

miercuri, 2 noiembrie 2016

raza de influenţă


lumea e doar o reprezentare egocentrică ce binedispune
curbura spaţiului se închide sferă perfectă
dându-mi posibilitatea să privesc timpul ca pe o iluzie

raza mea de influenţă închide o mulţime vidă
şi dacă te întrebi de ce nu ai loc
trebuie să spun că nici un cuvânt nu se dă plecat

când vei voi, vei face o breşă, ocupându-mă cu forţa
şi-atunci vom putea împărţi tot spaţiul şi timpul
scăldându-ne în cuvinte


te rog ia-mi raza de curbură şi fă-o axă-n timp real

luni, 31 octombrie 2016

la boute de diable



frumusetea diavolului nu consta in adancimea pacatului in care te afunda
si nici cei treizeci de arginti cu care-ti cumpara sufletul
adevarata lui frumusete sta in cuvant

drumul spre iad e pavat cu bune intentii
nu am spus-o eu ci a ajuns la noi din om in om
napastuiti fiind de mirajul si puterea lui

un cuvant ucide, un altul viata o reda
si primele cuvinte te leagana spre liniste si uitare de sine
caci atat poate sa-ti ofere ea dupa ce ti-a dat viata

sa nu-ti doresti mai mult decat poti duce

trezeste-ma cand vei muri in Colectiv

trezeste-ma cand vei muri in Colectiv

ne pierdem blestemele printre uitari
si ne ruginesc iertarile in barba
cine va celebra un Halloween carbonizat
si cimentat in durere?

din ceruri curg penele ingerilor
ploaie simbolica peste rani deschise
ochii goi s-au agatat de carnea arsa
si pielea face riduri in noapte

din somnul meu nimic nu poate sa ma nasca
si nici un tipat nu ajunge la lumina
te rog, daca-ai sa mori cumva
sa nu treci vamile fara sa-mi spui adio

poate ca ne vom intalni cand soarta ne-o va cere
sau poate ca nu vrei sa ma-ntalnesti
eu, doar o umbra trista de cenusa
tu inger ce-mi torci firul din povesti


unde te duci suflete?



cineva din mine se lupta pe viata si pe moarte

unde-s toate cuvintele? unde mi le-ati dus? de ce mie?
prea multe intrebari pentru un singur raspuns
esti mort baiete. esti atat de mort
incat nici cuvintele nu se mai agata de tine.
cineva mi-a furat sufletul, mi-a furat trupul, mi-a furat umbra
incat nici cuvintele nu ma mai recunosc.

hai mai omule, du-te.
nu vezi ca nu prea mai ai ce sa cauti pe aici
bine, si eu ce fac? unde sa ma duc?
du-te la un party de halloween
deci asta am ajuns, un bostan gaurit
undeva, departe in mine, oamenii ma copiaza

scurta-i viata omului ca si umbra pomului
scurta si cam fara rost, fara urme sa-l ajunga
si cuvinte sa-l descante, fara aripi, fara zbor
fara sa spuna mi-e dor, ca o coaja descojita
ca o frunza desfrunzita, ca un cantec necantat

umbra unui fost copac

luni, 24 octombrie 2016

n-am timp



da, din ce in ce mai multa lume se vaita si incepe sa recunoasca

erau vremuri frumoase cand ma pierdeam pe culoarele bibliotecilor
printre rafturi grele ca livezile rasufland greoi in toamna tarzie
pasi impiedicati, amintiri rascolite si mulre regrete aburind lentilele
baia de cuvinte, a ramas undeva intre coperti macinate de dor

cand suiai intr-un tramvai sau intr-un autobuz la vreme de schimb de tura
simteai cum aerul iese din incinta pentru a face loc temerilor, gandurilor, intrebarilor
si nici sudoarea nu indraznea sa-si faca loc catre suprafata, ascunzandu-se
intr-o idee...baia de multime te purta de la agonie la extaz in functie de pozitia sociala

Moromete isi petrecea timpui in poiana lui Iocan pentru ca era un loc proprice
cu timpul, poienile au fost rationalizate si transformate in solarii
sau care era mai pricopsita lua in spate un bloc scorojit cu veceul in fundul curtii
iar baia de idei s-a transformat intr-o modalitate de a spiona ce este in sufletul celuilalt

dusurile scotiene au aparut ca o necesitate de a economisi energia
asemeni organismului ce prefera perioada hibernala a somnului prelungit
undeva in adancurile constiintei se da o lupta intre dorinta de a simti imbratisarea apei
si nevoia de a economisi putina energie, asa ca baia simpla devine vis si speranta

de ce tot acest slalom printre cuvinte?
pentru ca nu mai am timp nici de mine, nici de voi si nici de cuvintele ce asteapta afara
noaptea mintii aduce cu ea exodul, abandonul si incrancenarea

frunzele isi cauta locul de compost, radacinile se trag de par si fac poteca prin cer

duminică, 23 octombrie 2016

drumul catre falsa educatie


hai invata! ca numai invatand o sa ajungi mare
si eu invatam pe rupte ca sas nu raman mic pitic in gradina de vara
numai ca invatand am deprins arta plagiatului, si am copiat
am copiat atitudini,am copiat sentimente
si mai ales, am copiat comportamente
fara sa mi se pare nimic ciudat
sau deranjant

astazi am inchis mai devreme ca sa facem inventar la filozofi
eu, care tot timpul am invatat nu prea m-am intalnit cu ei decat fugitiv la ore
dar un amic impatimit in ale filozofiei imi povestea cat de bine se simte
in compania lor incercand sa ma puna la curent
cu ultimele lui aventuri
imi spunea ca luase micul dejun cu Heidegger
cu toate ca ii cam statea in gat
pentru ca fiintarea si ontologia sa fusese prea...
violenta (parca) deoarece rupsese filozofia in doua
cu Schopenhauer fusese la un dineu
dar spunea ca era atat de obosit de viata
incat nici din Upanisade nu mai avea chef sa interpreteze
si se multumea sa recite cand si cand pasaje
amicul meu se distantase de clasici si facuse din Kant baiatul de casa
caruia ii lasa adidasii sa ii curtete de noroi
iar pe Hegel il trimitea la coada la lapte
pentru ca era cel mai tare in tragediile grecesti
in schimb, era innebunit dupa Spinoza
cu care ar fi stat nopti in sir discutand despre comunism, liberalism si unire

ei, asta e... amicul meu are o cultura vasta, este educat
ii stie pe toti,
de la Aristotel cu yahtul de milioanesi pana la Kennedy cu Doamna lui
asa-mi trebuie daca eu am invatat
puteam si eu sa ma cultiv
sa ma educ
dar vorba lui Moromete asta din reclama:
n-ai cu cine dom’le


pilda semanatorului


hai mai omule, nu mai sta pe ganduri
iesi din cochilie ca uite lumea toata steapta sa te vada
cum infigi tu fierul in carnea reavana rascolindu-i amintirile
si cum arunci tu cuvintele sa dea rod bogat

si ma cautau cuvintele inghesuindu-se sa-mi cada-n palma facuta caus
si sa le arunc in brazde urechi si-n brazde inimi
pentru ca cele cazute pe alaturi
nu rodeau
dar cele cazute in inimi curate
isi desfaceau baierele silabelor si incolteau idei
care cresteau itindu-se din noaptea spaimei
in fire de lumina pline de viata
si patos
si mai erau cele ca intrau pe o ureche si ieseau pe cealalta
impinse de valuri de pizma domoala
pentru ca nu oricarei urechi ii este dat sa inteleaga
fiorul soaptei
si astfel lasau cuvintele slobode
sa plece-n pribegie


fericit cel ce-si poarta cuvintele in san aparandu-le de vremelnicia lumii

imbracat - dezbracat


candva imi placea sa las cate trei poeme ca sa limpezesc lumea
astazi am lasat numai doua, oare de ce?
sa fie oboseala? sa fie toamna deasa? sau doar o artrita poetica?

las medicina sa dezlege acest mister
si ies in gradina sa legan cateva frunze moarte
ce negru imi pare pamantul astazi

imi e din ce in ce mai greu sa despart viata de vis
si din podul palatin picatura chinezeasca imi arata cat de multa suferinta
trebuie indurata pana cand fisurile vor fi colmatate

cred ca am uitat ceva, ratacind intre vis si realitate
sa fie oare vorba de spiritul de proprietate
sau doar de pierderea identitatii poetice a ideilor?

poate ca ar trebui sa nu-mi mai dezbrac cuvintele unul cate unul si sa umblu gol...


sâmbătă, 22 octombrie 2016

povestea unui om necesar


voi începe prin a vă spune că de multe ori sunt în dezacord cu mine
şi simt că oricât aş insista tot vor fi momente în care mă voi depăşi numeric
dar cum dincolo de iubire e trăirea, mă voi trăi până la capăt

în sala cuvintelor pierdute răsună scâncetul copiilor
îmi pun palmele la ochi să nu-l mai aud şi las toate visele
să rătăcească printre momente delicate

alungatu-m-am departe de toată nebunia colectivă
să-mi spăl durerea ce mă-mbracă, iar ele, cuvintele catapultate
se sparg de frontonul buzelor surpate

şi va veni o vreme când am să mă spăl în lumină topită
adâncindu-mă şi despărţindu-mă de toţi ceilalţi pentru că
unicitatea mă defineşte şi mă scoate din rând

legenda spune că Dumnezeu îşi face timp şi trece prin viaţă fiecăruia
să nu mă aşteptaţi, vedeţi-vă de treburi şi de viaţă
pentru că nu ştiu când voi putea transforma o linie paralelă într-o intersecţie


pasărea nopţii a luat luna-n cioc şi-a ascuns-o sub aripă

joi, 20 octombrie 2016

stereotip


sa-ti tragi haina zorilor peste camasa somnului

m-am inchinat la timpul ce-a trecut
ma inchin la timpul prezent
si acum astept viitorul

eu stiu ca decalogul are treisprezece porunci
dar nu toate ti se arata ca sa nu te piarda
si asa au aparut superstia si spaima

„căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală
şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.”

luati deci primele zece porunci si lasati-mi celelalte trei

balada narcisistului ratat



cu siguranta ca te intrebi cum se poate rata un narcis sau un narcisist
atata timp cat el se duce la-ntalnire cu mandra-i moarte ce-l asteapta in afund de lac ?

cu pletele halou de aur si lumina
cu buze voluptoase si-nsetate de iubire si frumos
adasti inca o clipa prinsa in eternitate
pe malul lacului umbros
lasi mana sa se-afunde-n pantece de apa
si-ncet iti mangai ochii alungiti
cand, o minune...
de mana-ti dulce tu pe loc te-ai si indragostit
din unde-ti ridici mana si gales o privesti
lasi apa sa-ti sarute deget dupa deget
si parca iar sarutul ti-l doresti
privesti finetea degetelor ce-s trase-n vers de aur
si nici o poezie nu poate sa le-mbrace
le vrei sa-ti fie aproape
si trupu-ti sa-ti mangaie dar teama
te opreste
de-asa minunatie, nici Zeus prea maritul
nu trebuie sa stie
sunt degetele tale si meriti a lor taina...


eu, mie, îmi, mi, pe mine, mă...



cerul isi trage norii pana sub barbie, stinge luna si incepe sa numere oi
insomniile lui sunt proverbiale, la fel ca stelele verzi
si potcoavele de cai zburatori

daca nu ma spal nici saptamana asta se plange pamantul
o sa mi se crape pielea si o sa-mi cada toata padurea plina de coji
si toate incheieturile si vaile ma mananca de nu ma vad

iarta-i Tata ca nu stiu ce fac, dealul e gol, crucea au taiat-o
si au dat-o la export cruda, mustind a viata
iar cuiele le-au vandut la fier vechi pe cativa gologani

din cate se spune, la inceput a fost cuvantul
dar cred ca inaintea lui au fost literele care se uneau in silabe
si se desparteau luand fiecare cate o limba sau un prooroc

toata lumea se opreste la apocalipsa, incercand armaghedonul cu degetul
dar ce o sa se intample dupa ce dreapta judecata va desparti graul de neghina
oare vom ramane nesemanati in hambare sau vom incolti unda-corpuscul?


elector



sa o arzi constant prin meandrele concretului
sa scoti clisee pe nas precum saltimbancii panglici colorate
si sa jonglezi cu cuvinte seci, fara vlaga

ce poate fi mai politically

marți, 18 octombrie 2016

răstălmăcind



am încercat să înţeleg liniştea
dar marşul triumfalist al timpului
invită lumea la paradă
tic-tac, tic-tac

desparte-mă în silabe ca să-ţi fiu mai uşor
şi tăcerea îşi ridică braţele asemeni lui Moise
despărţind timpul trecut de cel prezent

printr-o pauză mai lungă

bucuria ca anticipare


foamea de cuvânt
insaţiabilă, vorace, devoratoare
ca un post întins până la limita mortificării

nopţile mele, foi negre decupate pe conturul patului
sunt pline de semne, mult prea slăbite
ca să mai prindă lumina zilei

zilele mele nu au nici o decupătură
nedefinit orbitor de alb
ce-mi păstrează urmele paşilor

undeva la marginea răbdării
hârtia tocită de atâta aşteptare
transformă lizibilul în inefabil


inchisu-m-am în forma cuvântului semn

luni, 17 octombrie 2016

despre noaptea mediocritatii si adormirea sacrosanctului


privit in oglinda, trecutul se arata ingenuu
drapandu-si ororile sub voaluri de inocenta creativitate
suntem Dumnezei!
sau cel putin asa ni se tot repeta de doua mii de ani
imbalsamandu-ne egoul cu tehnici precrestine
reinventate si adjudecate tribal
de tatuaje omnipotente desenate pe creier

omul rastignit este dat uitarii
suferinta si indoiala sunt marginalizate,
demitizate si vulnerabilizate intr-o cacofonie feciorelnica
talpa uniformizarii calca apasat in noapte
reducand discrepantele
si astupand nisele si enclavele

alungat din cetate
sacrosanctul ia si umanul abandonat
intr-un periplu diluvial

catre un alt inceput

miraj


privit de departe desertul are culoarea uitarii
si valuri de nisip sparg spuma amintirilor
candva marea se intindea lasciv
oferindu-se ofranda

pana la urma, desertul in sine
nu este decat o insiruire de miraje
dar chinul facerii, focul launtric
ascunde prima intrebare


de ce eu oare?

duminică, 16 octombrie 2016

pasunile raiului



inefabilul ca parte de viata traita si nu citita

lana mieilor mirosind a lapte
mangaie iarba aburita
visele mele toate
oferite ofranda
la masa zeului cuvant

sunt atat de multe
pe care nu le-a spus nimeni
ca nu sunt atatea apusuri care sa le incapa
si nici atata apa-n mare
care sa le curete

the winter is coming
si zapada se strange carlionti
imblanind iarba verde de acasa
pana cand cuvantul uitat

va descoperi dorul

parere



mirajul libertatii
sa poate rezuma in patru cuvinte
o viata fara explicatii
dar oare aceasta libertate asumata
ne ofera raspunsuri la toate intrebarile
sau nu mai trebuie sa intrebam

sa ne intrebam?