de cand n-am mai auzit…

diminetile batand toaca cu raze de lumina
acolo unde cerul isi strange pleoapele ca sa ma poata vedea
cum ma-ntind alene printre asternuturile pufoase

ziua ara, noaptea ara
dintr-o tara-n alta tara

ploaia oftand printre tiglele roase
ce-ncercearca sa scape din stransoarea jgheaburilor
dar de cele mai multe ori se pierde intr-o bolboroseala la gura burlanului

ziua are, noaptea are
luminand intreaga zare

vantul haulind prin iluzia cosurilor moarte
fara lumanarea dreapta a fumului
departe de ultima ninsoare

in urechi mi s-au ascuns toti greierii noptii
departe de ochii si-asteptarile lumii
ascunsi de bura lacrimilor
si soaptele vantului
de toaca cerului
de rasaritul soarelui

dorul din mine

e altul decât dorul de tine

şi nici măcar nu ştiu dacă pot să-l pun pe tarabă
aşa cum aş pune pepenii galbeni cu miros de afurisenie dulce
sau primele brânduşe legate discret cu aţă neagră
dar până una alta el stă bine acolo, înăuntru,
nici vântul nu-l bate, nici soare nu-l arde
poate doar bruma să-l ajungă atunci când se aburesc ochii
dar în rest îi e bine
mai sughite el când şi când şi-şi mai muşca limba
dar toate trec peste, nu-i aşa?
uneori simte ca o apăsare, arcadă rătăcită pe sub pod de piatră rece
dar crivăţul spulberă toate visele şi-ţi muşcă ochii osteniţi ce caută zarea

saturaţia bătătuceşte pământul de jur împrejur
astupându-i porii cu sarea fină a neundelui ce rătăceşte
departe de toată ura şi de tot răul
fanioanele caută cerul cu ochi însetaţi de cunoaştere (sau poate recunoaştere)
şi se sting încet-încet murindu-se-n aşchii lemnoase
departe de trunchiul viu al vorbelor aninate-n limburi şi culori
ala-bala-portocala, ce-ai mâncat de ai vărsat
vorbe prinse-n vârf de stuf năclăite de năduf?

lasă oistea cerului şi ţine a veghe geana răsăritului
dropiile îţi vor arăta calea ciulinilor
iar stelele ţi-or împleti suviţe gândurile sparte
cunună desfrunzită a rătăcirii

toate astea s-au bulucit a nelinişte într-o lacrimă
şi-au îngheţat pe-o rană uitată deschisă
departe de cernerea frivolă a amintirilor
am-tam-tiri-mogodina, dorul umbra beat pe stradă
a lăsat doi colţi a sfadă şi-a vândut maşina
dor călător pe cer schimbător şi fără motor
dorul din mine a altul decât dorul ce vine...

vine lin şi umblă-ncet
fără rimă şi un sfert
la jumate cerne-n sus
toate câte-s prin apus

incognito

ca si Harun al Rasid
imi iau un trup, un nume si ies in lume
de fiecare data alta strada si alta ora niciodata aceleasi
mi-am facut totusi un obicei
de cele mai multe ori, indiferent unde as merge
ajung la o masa in Cafenea
rasfoiesc ziarele uitate
si notitele prinse cu pioneze
mai adulmec cate o urma veche
mai o urma proaspata
trece vremea
ma uit pe geam sa vad de ploua
e senin asa ca pot sa plec
ma fâţâi pe strazi de colo-colo
mai fac vaporase din caietul de curat
timpul le-nghite pe toate
si zilele si orelele
uneori ma bucur de o lene crunta
ca nici de ingaimat ceva nu poate fi vorba
alrteori ma dau in stamba
arunc toate cuvintele vechi pe geam
dupa ce-mi trece ies si adun ce a mai ramas neluat
norocul meu e ca nimeni nu baga de seama
fâţâiala asta a timpului
cand crezi ca totul merge struna
atunci observi ca s-a gripat
si sta, si sta, de se face ora zi si ziua luna
si parca nici nu-mi mai arde de iesit din casa
totusi…Harun al Rasid tanjeste…Cafeneaua asteapta…deci?

mai Valentine,

cateodata buzele se-mpiedica in pielea cuvintelor
isi pierd echilibrul surasului si cad pe ganduri putin tematoare
din spate se precipita ochii
ascunsi la adapostul pleoapelor lasate
isi pregatesc sagetile dar arcurile cad slabite
au mai ramas doar sunetele
sa ma chinuie lent
si sufar la fiecare incercare a aerului
de a se alcatui in cuvinte
multa lume stie ce dureros apasa
un simplu “te iubesc” nerostit
dar prea putini vor sa recunoasca

Poveste

ia spune mai, ce-o sa te faci cand o sa fii mare?
cand o sa fiu mare o sa ma fac vrajitor
hai ma Duduţă, poate vorbitor
nu mai Buni, vrajitor am zis
si cam ce fel de vrajitor?
pai inca nu stiu
am iesit din vorbele alea si am uitat drumul inapoi
toate zilele aveau chef de joaca
iar noptile cadeau rupte de oboseala pe prag si asteptau zorii
ca doar ce altceva stiu ele sa faca?
dintre toti si toate, doar oglinda prinsa-n rama facuta de Mosu Mare
ma privea zambitoare si spargea toata ziua lumina
scuipand cojile prin toate colturile
(oare stia ea mai bine ce-o sa fie?)
am lasat anii sa alerge de colo colo alungandu-se ca berbecii
si-am plecat prin viata dupa una-alta
mai o ocheada,
mai cateva fragi strivite printre buze
ori cate si mai cate şolticării
iar cand s-or dus ai batrani pana dincolo sa vada ce si cum
singurul lucru pe care l-am luat din casa a fost oglinda cea batrana
ea ma stie de cand ma stiu si nu m-a mintit niciodata
numai ca, bag seama,
nu-i placea locul in care am pus-o
si parca nici nu se mai uita dupa mine
ma lasa sa plutesc pe apele ei
fara nici un rost
de crescut am crescut ca oricare
de vorbit, mai putin dar nu sufera nimeni
numai cu vrajile nu le aveam
uitasem ca voiam sa fiu vrajitor (deh, vorbe de copil)
si-ntr-o zi, numai ce-o vad ca ma priveste asa mai intr-o doara
se stramba la mine, face ape-ape si ma-ntreaba cum numai ea stie din luciul sticlei:
da tu vrajitor cand te faci?
prima data m-am gandit sa-I spun c-am uitat
sau ca nu trebuie sa pui baza in vorbele unui copil
dar s-a uitat la mine ca la o umbra
si mai ca nu m-a facut mincinos
si ori de cate ori incercam sa-i prind o raza de soare
se-intorcea nu stiu cum, de nu mai vedeam nimic
si o tinea tot asa imbufnata
pana intr-o zi cand mi-am zis: fie ce-o fi, o fac.
am luat calimara cea mare si uscata a mosului
din trei creioane am tocmit pirostriile chiar acolo in fata ei pe covor
si-am azvarlit inauntru niste ierni (stransesem cateva asa ca aveam de unde)
am luat legatura de busuioc uscat si uitat
si-am inceput sa mestec
povestind cate in luna si-n stele
primii care-au aparut dintre vorbele mele au fost ghioceii
se umpluse lumea de albul crud si camera de mirosul lor proaspat
apoi a-nceput sa ninga cu stele logostele
scrise-n carnea vorbelor mele
si-nvartejeau visele de se umpleau zorile,
din adancurile calimarii se plamadeau nori grei
se ridicau pana deasupra noastra
si plouau primenind apele oglinzii dupa care, osteniti,
isi lasau rasuflarile pe sticla ferestrei
aburind-o putin intr-o parte
oglinda ma privea minunandu-se
si eram altul in privirile ei
printre stele, ghiocei, ploi si nori ce se aburesc usor
pana dincolo de ultima rasuflare.

oda licuriciului

oda licuriciului

dupa fiecare ploaie nebuna
iese soarele pe strada mea, se-apropie de casa si-mi bate-n fereastra
atunci ies si las ultima ploaie sa treaca prin mine
pana cand osteneste si-adoarme
pitita dupa un colt de nor
cerul se spala pe dinti
se-aranjeaza-n oglinda lacului
si se-aseaza la masa sa-si ia micul dejun
doua stele mici ochiuri, o felie de ceata unsa cu raze galbene
o coada de ploaie lenesa si trei ciripituri nervoase
stoarce intr-o cana niste nor de cel alb
si cand totul e gata
se mangaie pe bolta plina
si-ncepe sa depene amintiri frivole cu ocheade
ce a fost mai greu a trecut…

cand lucrurile incep sa se miste

plictiseala e ca sirocco
muta tacerile dintr-o parte in alta
muscand din carnea tuturor cuvintelor

ca sa scap de ea am zis sa-ncerc sa ma dau
si toate cuvintele mele, frumos aliniate
au umplut randuri, pagini, tomuri, rafturi,
si-asteapta cuminti ofilindu-se in lumina blanda a indiferentei
lumea e satula de ale ei, nu are timp de mine
si oricum eram prea mult
inutil de mult
m-am strans vorba cu vorba
pana am cladit in curtea din spate un ziggurat din toate inutilele
le-am stropit si-am cernut o scanteie
Fahrenheit 451 functioneaza dar de plictiseala tot n-am scapat

si-atunci am zis sa-ncerc sa ma vand
ca intreg, subansamble si componente, cash sau in rate
oricum numai sa fac ceva, sa scap
numai ca din pacate am cazut victima unei grupari mafiote
care inventasera ceva diabolic in materie de sex
te legau la ochi lipindu-ti toata bezna
si-apoi iti dadeau drumul intr-o poveste care era la rand
de obicei personajele platesc gras pentru a avea un autor in carne si oase
Alba ca Zapada, Desdemona, Julieta, Lady Macbeth, contesa Esterhazi, Pompadour,
Maria Antoaneta si Maria Tereza, George Sand,
toate m-au gustat, pe la toate am fost trimis
mi se dusese vestea si uneori asteptau la rand chiar si povesti nescrise
eram prostituatul de lux ce treceam dintr-o poveste in alta
starnindu-l pana si pe batranul Casanova
evitand cu greu un duel.
cum se termina povestea asta?
pai inca nu s-a tiparit ultimul Forbes billionaires
dar daca e sa fiu political correctness
dar mai bine nu,
pentru ca daca arunc o privire inauntru
nu vad decat golul plin de praf al unui zgarie nori parasit

in asteptare

cel putin sunt in viata
asa spusese mult timp dupa ce trenul se pierduse cu suieratul sau cu tot
s-a ridicat dintre sine adunandu-se bucata cu bucata
fara sa se poata apara de haita spaimelor
ce-l incoltisera
s-a dat la ele, s-a facut ca arunca in ele dar fara success
istovit, s-a lasat moale in santul malos
si ochii ii pluteau pe cer
printre de meduze fosforescente
luna se rostogolea ca un geam de lanterna
iar lumina zanganea la-nnadituri, drezina dezafectata
ca sa uite a-nceput sa numere toti fulgii ce se-ascundeau in gura
razand de ceilalti ce se odihneau prin cutele fetei
o sa fie o iarna lunga si trista
asa ca mai bine ma-ntorc brazda
si-astept sa-nverzesc

poveste cu sampanie, caviar si moarte

era o seara excelenta
muzica se strecura printre noi putin tematoare
bauturile se rasfatau in stransoarea cristalurilor printre stridii
si tartine micute cu caviar
tartina de-am luat-o asemeni cerului spuzit de stele
gemea sub greutatea punctelor moarte
boabe negre puncte moarte
puncte negre boabe moarte
universuri le desparte
frigul cangrenos ma-nvaluie, cotropindu-mi
toate punctele nodale
toate punctele nevralgice
punctele moarte se-aduna, se strang, se contopesc
rezultand marele punct de referinta
locul in care radacinile se-ntorc in ramurile desfrunzite
si totul se strange aruncandu-ma
dincolo de curcubeie, de nori, de stele cazatoare
in locul acela infloresc pentru inca o eternitate,
vortex cu aerul putin ratacit
prin gauri de vierme labirintice

vestile bune se spun in soapta

stateam la o cafea pe malul Styxului povestind vrute si nevrute
nu ca as fi fost nebun dupa ea dar nici nu ma temeam
suntem prieteni si ne respectam
iar uneori imi place s-o stiu pe-aproape
s-o simt cum se apropie usor, nevazuta, ca sa ma sperie
de cele mai multe ori cand ma plictisesc
cobor in strada si privesc oamenii
minute in sir, ore, zile
si fara nimic premeditat ridic mana deodata si opresc un trecator
hai cu mine ii spun (si il privesc atenta)
se opreste buimac, trage aer in piept, adanc, adanc
si ne pierdem prin labirintice stradute
undeva in spate
mai suna cate o sirena de salvare
si-apoi nimic, jur-imprejur liniste de mormant
si faci des lucrul acesta?
ori de cate ori mi se nazare
uite, acum de exemplu, ma ridic si cu toata seriozitatea te-ntreb:
mergi cu mine?
Eu? Acum?

omul cu un ochi albastru ca marea

omul cu un ochi albastru ca marea

mi-ai luat palmele, le-ai pus la ochi şi-ai şoptit:
citeşte-mi toate mirările
degetele mele răsfoiau pârguirile
oprindu-se din loc în loc
să-şi tragă sufletul
deasupra, cerul se spăla în ochiul stâng
până când, derutat,
s-a acoperit cu un nor
şi-a strigat arătând un V încondeiat de umbre
se-ntorc întrebările! revin la locurile lor
atunci ai deschis ochii
iar palmele mele s-au topit
rătăcind mici fuioare

cat de frumos stii sa povestesti

noaptea cand cercurile se strang laolalta
tu-ncepi povestea ce izvoraste de sub bratul drept
si pe-ale carei maluri ne strecuram printer ferigile rosii
tin minte cum te-ai ascuns
si cum treceai dintr-o poveste in alta
dar lumina ce-ti saruta urma
te trada de fiecare data
cand m-ai parasit am murit putin
intai jumatatea stanga apoi cea dreapta
pana cand, plictista, inima s-a gandit sa lege cele doua jumatati
iar rezultatul a fost cam rece si inestetic din perspectiva unui apus perfect
te-ai intors si m-ai acoperit cu candoarea sanului tau
m-ai adunat parte peste parte
si m-ai strecurat sub bratul stang
acolo unde povestea se-aduna in unda lacului
hai sa mergem ai spus
si Pamantul scancea ametit pe umarul meu
l-ai oprit si ai ales o insula plutitoare
un loc viu in plina miscare
ce se-ntoarce cand pe-o parte cand pe alta
ne-am luar zborul, doua stele cazatoare
ce se-ntalnesc intr-o supernova
si asa intrepatrunsi
cum numai aliajele se mai impletesc
despicam carnea trairilor
cu prova amagirilor

tu nu ma mai iubesti

mi-ai spus
si ai lasat sa cada apa cuvintelor printre randurile insetate
aiurand in plina febra
lasasem harletul pe buza fantanii si ma gandeam la izvoarele ce-asteapta
sa le decojesc de-ntuneric

iubeste-ma incet
atat de incet incat sa nu te aud cum cresti
si ma ridicam viscol din pustie tarand toate ingenuncherile si caderile
printre musuroaiele ce se dau
reavene

imi pipai ochii de-ntuneric si palmele intunecate...

ultimul gand,
gaura neagra curband spatiul
ma-nchide bob de nisip
intr-o ranire de sidef

printre aurolaci cresc capace de canal
rupte in aburi ca painea scoasa din cuptor
si acolo jos visele sapa fantani orizontale
aruncand toate clipele inutile pe fereastra

magie

ca urma pasarii pe cer
ma scriu curcubeu peste lumea ta
inventandu-ma din alte cuvinte

cu palmele ma aduni
gradina suspendata peste buze-nsetate
iar aripile bat a inserare

avalansa privirilor ma mistuie
meteor cazand intr-o mare de asteptari
fulguind a mirare

inside...

alternative

aşa cum frunza se gândeşte
înainte de-a se desprinde, lăsându-se furată
la fel am schimbat multe culori
până am decis să trec puntea


omul care trece prin zid

adun roua de pe umerii tai
iar ochii pitoane, marcheaza trecerea
mereu am crezut ca durerea se-ntregeste
asemeni cozii soparlelor

trupul tau e culoarul prin care ratacesc
cautandu-ma alegoric
dupa ce m-ai abandonat
cerandu-mi sa te strabat secant

am muscat din dreptul inimii
iar zidul pastra gustul bronzului
din gongul preinfarctelor sentimentale
plin de acustice volute

am muscat din dreptul sanului
si laptele curge scaldandu-ma-n lumina
mai proaspata decat orice amintire

am muscat din umbra pulpelor
si-un freamat de nerabdare
se propaga asemeni cutremurelor

am muscat din carnea pantecului
si mierea piersicii ma-nvaluie in uitare
purificand sfasierea si surparea

m-am revarsat in lume
lasandu-mi spatele ofranda spinilor
si fiecare aschie smulsa
se scrumea pe setea buzelor tale

mi se spunea

esti un neispravit!
cuvintele sapa adanc la baza gatului
si totemurile cad unul dupa altul
sfaramandu-se

m-am tarat de sub sfaramaturi
scuturandu-mi toate mastile folosite
si peticele de indoiala
ce flutura sfasiate
toate apusurile mele marsaluiesc
convoi incarcat de suferinta
iar zambetele intra in camerele de gazare
zdrobite, pline de resturi inutile

scoateti tot ce mai aveti pe masa
am ridicat mirat ochii dar tacerea aspra mi-a smuls un suspin

am scos ultimele ganduri curate
cateva fragmente ratacite din cele nespuse
niste verbe contorsionate
si vreo doua versuri stinghere
aliniate pe masa goala
si sufletul?
la ce bun?

m-am strans cum numai sideful stie
sa imbratiseze grauntele dureros
si m-am rostogolit departe
acolo unde
nici o rana nu naste perle

inutil

viata m-a aruncat in trupul acesta
fantana cu pereti orbi si goi
de pe care strangeam roua lacrimilor

capul, simpla cutie de rezonanta
asteapta bataile pendulului
si soarbe urma luminii

dimineata cand ma trezesc
ma caut prin toate cotloanele
si negasindu-ma deschid ochii sa tip

de cele mai multe ori ma vand
lutul intr-o parte, sufletul in alta
iar lacrimile si regretele la gramada.

secret

prima oara am uitat sa-ti spun
(erau trei vorbe si atat)
apoi am zis ca n-are rost
(sa nu-ti stric ziua imi ziceam)
dupa aceea m-am gandit c-ai sa te superi
(si ascundeam minciuni in musuroi)

caramizile se cautau si se-mbucau
si zidul se-nalta-ntre noi
despartind uitarile si toate nespusele
incet incet am inceput sa te uit
si tu nu ma mai vedeai
ma auzeam
te ascultai dar fiecare
se stia pe dinafara.

posibila poveste

bagheta vajaie grotesc
si capu-ii sta in cale
centaurii boncaluiesc
se calca in picioare

mi-s ochii altfel
si soarele m-apasa
lipit de-asfalt
vad numai turnuri casa

cand strig oracai speriat
si imi tresalta gusa
acasa-as vrea sa ma ascund
si-n cuie sa bat usa

in fata mea un chip mirat
uite ce broasca mare
ma trag in spate speriat
ca stiu ca moartea doare

nu pune mana! a strigat
si un pantof ma zboara
mai simt cum capul mi-e crapat
sub roata, intr-o doara

e o poveste cu-n broscoi
ce-asteapta-o sarutare
bagheta pe care-o-indoi
are cuie si doare

cosmar tartar

vulpile se-nvârt în cerc
mestecând în ochiul nopţii
fumul trage-ncet de timp
răscolind în ceruri sorţii

mă-arunc dintr-un corp în altul
un blestem purtat de vânt
spaimele mă cresc în urmă
năpădind al meu cuvânt

am călcat un gol pe ceafă
m-a-nşfăcat şi m-a scuipat
m-am trezit în întuneric
un coşmar abandonat

cosmar

baiete, uita-te afara
eu suflu-n lampa ca e vremea sa murim
cum focul de se stinge in cenusa
sa trecem pragul fara sa cartim

ma doare-o noapte-n piept si suflu greu
mi-s stelele broboane de sudoare
eoni se sparg tacuti in trupul meu
si-n palma-mi sangereaza iar un soare

mai ia un nor si te-nveleste maica
ce daca Luna s-a ciobit putin
in maruntaie zumzetul sporeste
si infloreste creanga de venin.

cad

se anunta o iarna crancena
sentimentele au inghetat in cuiburi
si ouale au crapat de mult

desi conduceam cu atentie,
privirile mi-au derapat si m-am izbit
in calea mea aparuse din senin un sentiment de mila inghetat
bara de protectie s-a-ndoit iar sloiul s-a spart
o bucata, o aschie a zburat
si mi s-a-nfipt in ochiul stang
spargand tot albastru
cine-ar fi crezut ca o sa-l pierd asa de curand?

mancatorii de cuvinte

de cand lumea s-a baricadat prin case
am observat ca populatia cuvintelor a inceput sa scada
multe din ele batrane si uitate zac scheletice
cu transfuzii inutil de sterile
natalitatea scade
iar nou nascutii sunt diformi, infirmi,
seci fara vlaga…
am auzit ca-n Arcadia sau poate ca-n Amazonia
traiesc taceri rupte de realitate
ce nu fac altceva decat sa prinda cuvintele
le sucesc sensurile si-apoi le mananca
iata ca o noua specie e pe cale de disparitie
iar noi ne-am conectat la nepasare

candva

am scos inima si-am aruncat-o
uitase sa mai bata gongul
iar rugina o secase
de spaime

sufletul s-a uscat de-atata seceta
iar fainarea musca din el
scuipand igrasia
amintirilor

fruntea bate matanii
metronom ce-si taraie limba prin praf
fara ritm si fara amintiri cenzurate
despre frunze si flori

intr-un ochi de sticla
verde ca muschiul copacilor
nordul inghetat si-a aruncat de-a valma
stelele ce picura neincetat

zilele-au mucegait,
frunzele cresc in rigole oarbe
pamantul casca si se scobeste in dinti
fara sa ma vada

fara

cred ca…
m-am adapostit in coltul celalalt stiind c-o sa ma vand
bucata cu bucata
pamantul de flori, acolo unde moartea sapa transee
lacrima sedusa in clondire de lut
si sudoarea ca apa de leac
numai sufletul s-a risipit la ultimul rasarit
rouă trasa pe roata minciunii

ma gandesc…
poate ca am sa scriu despre toate cate le simt
dar nimic nu mai vibreaza consonant
pentru ca arcurile rupte
se macina
intre cuvinte uitate

privesc…
nimicul deschide pendula
potriveste limbile inimii de ceata
si gongul suna prelung
uitand ca-i uscat

Doamna cu chibriturile mereu ma scapara,
ma sting mereu
cu toate lumanarile netraite
si nestiute
adanc ingropate

***

numele scrise cu sange
refuza transfuzia
oare ce doare mai mult:
vanzarea in sine
sau uitarea in vitrina
ultimelor neputinte?

pastel lejer

pluteam
si nesfarsirea se-ntindea lasciv
nori imi cresteau pe fiecare ochi a ploaie
printre valuri maini ma strecuram

salbatic arcuindu-se lumina
ma-ntinde peste ametitoare buze
surpare fara de scapare
din stare-amorfa-n alta stare

stiam ca doare dar nu cunosteam durerea
si ma stingeam dorind sa o cunosc
taciune-nchis in carne moarta
si visul ce nu mai e vis