dorul din mine

e altul decât dorul de tine

şi nici măcar nu ştiu dacă pot să-l pun pe tarabă
aşa cum aş pune pepenii galbeni cu miros de afurisenie dulce
sau primele brânduşe legate discret cu aţă neagră
dar până una alta el stă bine acolo, înăuntru,
nici vântul nu-l bate, nici soare nu-l arde
poate doar bruma să-l ajungă atunci când se aburesc ochii
dar în rest îi e bine
mai sughite el când şi când şi-şi mai muşca limba
dar toate trec peste, nu-i aşa?
uneori simte ca o apăsare, arcadă rătăcită pe sub pod de piatră rece
dar crivăţul spulberă toate visele şi-ţi muşcă ochii osteniţi ce caută zarea

saturaţia bătătuceşte pământul de jur împrejur
astupându-i porii cu sarea fină a neundelui ce rătăceşte
departe de toată ura şi de tot răul
fanioanele caută cerul cu ochi însetaţi de cunoaştere (sau poate recunoaştere)
şi se sting încet-încet murindu-se-n aşchii lemnoase
departe de trunchiul viu al vorbelor aninate-n limburi şi culori
ala-bala-portocala, ce-ai mâncat de ai vărsat
vorbe prinse-n vârf de stuf năclăite de năduf?

lasă oistea cerului şi ţine a veghe geana răsăritului
dropiile îţi vor arăta calea ciulinilor
iar stelele ţi-or împleti suviţe gândurile sparte
cunună desfrunzită a rătăcirii

toate astea s-au bulucit a nelinişte într-o lacrimă
şi-au îngheţat pe-o rană uitată deschisă
departe de cernerea frivolă a amintirilor
am-tam-tiri-mogodina, dorul umbra beat pe stradă
a lăsat doi colţi a sfadă şi-a vândut maşina
dor călător pe cer schimbător şi fără motor
dorul din mine a altul decât dorul ce vine...

vine lin şi umblă-ncet
fără rimă şi un sfert
la jumate cerne-n sus
toate câte-s prin apus