in asteptare

cel putin sunt in viata
asa spusese mult timp dupa ce trenul se pierduse cu suieratul sau cu tot
s-a ridicat dintre sine adunandu-se bucata cu bucata
fara sa se poata apara de haita spaimelor
ce-l incoltisera
s-a dat la ele, s-a facut ca arunca in ele dar fara success
istovit, s-a lasat moale in santul malos
si ochii ii pluteau pe cer
printre de meduze fosforescente
luna se rostogolea ca un geam de lanterna
iar lumina zanganea la-nnadituri, drezina dezafectata
ca sa uite a-nceput sa numere toti fulgii ce se-ascundeau in gura
razand de ceilalti ce se odihneau prin cutele fetei
o sa fie o iarna lunga si trista
asa ca mai bine ma-ntorc brazda
si-astept sa-nverzesc