candva

am scos inima si-am aruncat-o
uitase sa mai bata gongul
iar rugina o secase
de spaime

sufletul s-a uscat de-atata seceta
iar fainarea musca din el
scuipand igrasia
amintirilor

fruntea bate matanii
metronom ce-si taraie limba prin praf
fara ritm si fara amintiri cenzurate
despre frunze si flori

intr-un ochi de sticla
verde ca muschiul copacilor
nordul inghetat si-a aruncat de-a valma
stelele ce picura neincetat

zilele-au mucegait,
frunzele cresc in rigole oarbe
pamantul casca si se scobeste in dinti
fara sa ma vada