sâmbătă, 24 octombrie 2009

ancorat



Sufletul meu parcă nu-i normal
Îl simt cumva... deformat.
N-aş putea să spun cum.
Aduce cu un paralelogram
atârnând peste margini
fără să-ţi piardă centrul de greutate.
Senzaţia de neverosimil
Persistă ca un fir de nisip sub pleoapă
Real, prezent, mereu în faţa ochilor.
Doar lumina ochilor
Mai sună ca de obicei, familiar
Când cade pe o amintire
În rest totul e nou,
Nou, dar vechi, cu iz de mucegai
Ca o debara abandonată.
Ceva nu e în regulă.
Prea multă linişte.
O linişte sinistră.
Iar eu nu mai înţeleg nimic.
Aşa că trag uşa
Şi visez că-mi iau zborul.


(Foto: http://www.freakingnews.com/Wings-Pictures---1469.asp)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu