dugheana

uşa deschisă îşi freca tăcerea-n toc, foşnind a invitaţie
şi-am intrat,
jur împrejuru-amărăciunii, tejgheaua, iar la pereţi, cu groaza-ntipărită-n carii, rafturi
pline, uitate, colbuite, năruite cu ochii daţi peste cap
te-ai ridicat,
şi ai venit împingând lumina chioară ce se oprise să-şi tragă sufletul
cu ce vă pot fi de folos? şi ecoul vorbelor s-a răsfrânt în indecizia mea
pot să arunc o privire?
te-ai dat la o parte, cortină obosită de singurătate
lăsând expuse nudurile rafturilor.
eu colecţionez vechituri, întotdeauna mi-au plăcut
ah, ce chip încântător, are culorile cam şterse,
se vede că degetele nu i-au mai înseninat pleoapele nopţile a mângâiere
şi nici dimineţile a sărut.
da, şi amintirea surâsului de copil
hmm, şi povestea ce suflă-n lumânare
aveţi şi urma unei lacrimi, şi un suspin, un pas uşor
o şoaptă agăţată-n geană
văd chiar şi nepăsarea, grea, apatică, opacă
şi primul scâncet,
oh, primul fior?
ce de minunăţii, chiar că e noroc chior
de mult n-am mai văzut atât de multe la un loc
de ce le vinzi?
de ce să le mai ţin?
“băut-am toată cupa cu venin”
cu ele ce să fac? cât să mai plâng
singurătate-am strâns, e-n spate în depozit şi e din belşug
la cât pustiu e-n jur şi în adânc
n-am timp nici moarte să-l străbat şi nu ajung
să-ţi spun ceva, la câte amintiri s-au fărâmat
şi vorbe-n vânt s-au spulberat
puţini mai calcă în dugheana mea
s-o vând aş vrea dar n-are cine o lua
de-abia mai intră câte-o rază de lumină
nici nu mai ştiu ce-nseamnă zi senină
pe raft văzut-am sfertul academic şi aşteptarea-nfrigurată
sunt la grămadă sau sunt la bucată?
lasă,
vin mâine,
sau poate, cine ştie
aşteaptă…