desfăcând…

luam cuvintele în joacă
din praful drumului
le cântăream
să le aflu greutatea,
şi-ncet, descopeream rădăcina
strălucirea şi menirea.
le-ascundeam în sân
ferit, până acasă
şi le lăsam
în vatra timpului, la copt.
carnea lor vie
îmi frigea palmele
şi numai sfiala mai adia
răcorindu-mă.
când focul moare,
inima cuvântului împietreşte
trăgându-l în neagră uitare,
fericit culegătorul
ce se luptă cu valurile morţii
pentru a reda strălucirii,
perlele.