anotimpul plângerii

e greu să-ţi laşi amintirile să moară

duse de vânturi reci, senine

prin rigole străine

dar timpul nu se măsoară pe sine

pentru că nu-l interesează

coaja te strânge până la sufocare

alungând sevele din viaţă

pentru ca gerurile

să nu le sfărme-între dinţi

lasă plânsul să te cureţe de toate

lasă anotimpul liniştii să te acopere

ca o ploaie plină de igrasie

căci va veni şi vremea când vei înflori

printre amintirile celorlalţi

aşteaptă ploaia să-ţi spele lacrimile

descheie-te la gât şi lasă viaţa să plece puţin

în anotimpul ăsta toate păsările călătoare îşi văd de drum

ca să poată face un cuib, o viaţă şi o moarte

sper totuşi să nu-ţi laşi stăvilarele

puţin teatru te rog...