datura

trompetele îngerilor vestesc căderea întunericului

şi-acesta cade, fulg după fulg, bulgăre după bulgăre, troian după troian

acolo sus toată lumea profită de fuga soarelui răsare spre soare apune, e un dat

dar asta nu înseamna că moartea poate să calce în străchini

când vrea ea

poate că mintea mea nu a urcat prea sus pe scara evoluţiei

din lipsă de timp sau din lipsă de trepte

cumva mă bucur că a rămas

împărtăşim împreună

cerul dă vina pe pământ şi pământul înfierează cerul blestemat

dar indiferent cine răspunde, ceaţa cuprinde totul

topind verdele copacilor într-o masă amorfă

mâzgă cu iz de rigor mortis

tablou cu un mâine static: moarte zăcând prin rigole