Absurdul ca…final

Eram părăsită ca o linie moartă
Şi amintirile-mi creşteau printre traverse
În podul gării cuiburile părăsite
Aşteaptă porumbeii voiajori.
Fiecare mesaj trimis
Era ca un sărut răcoros pe fruntea mea.
Şi da, la final
Aş vrea o recenzie la viaţa mea.
Măcar o frază.
Pe-un raft, o carte, netăiată şi nedesfăcută
Uitată vei rămâne-n veci.
Căci nu m-ai ascultat.

Mănâncă fructul interzis
Şi vei avea chiar şi ce nu ţi s-a prezis.