vorbe...neverificate...

noaptea, casele se lipesc de pământ aşteptând.
ferestrele mele, fără perdele
cască întorcându-se cu faţa la perete
jumătate din gura mea, caută aerul tău sobru
mască cu ochii agăţaţi de pleoape
în cârligele stelelor.

lumânarea se ridică trăgându-şi voaluri de ceară
printre genele cu reflexe acaju
în timp ce pântecul dospeşte
taina devenirii ochiului
prin cercuri concentrice, anuale

aş vrea să te muşc pârguit
chiar dacă pedeapsa e sfâşierea
însângerând zorile
cu dorinţa.

cine este
între o povară şi-o moarte,
balon fără nacelă?

am uitat
că împreună creştem

oraşul…