Vorbitor cu zeii

De ce să te mai temi de moarte
Cand pasu-ţi trece dincolo de prag ?
Costumul de o viata îl dezbraci
Laşi carnea ce-ai purtat-o şi te-nalţi
Simt trecerea-ţi prin foc, prin aer şi pământ
Alături sunt. Eternul legământ.

Te lupţi să treci povara vieţii, altuia
Şi celor ce te-aseamănă le spui secrete
Cu ochii mari, înspăimântaţi, rămâi în prag
Ecou de grotă naşti prin suflet drag,
Ai fost, vor fi şi moartea ne va măsura
Dar datoria ta-i să urmezi Calea.

Din peşte, carte şi secrete am clădit o viaţă,
Cuvântul mă va răzbuna, o ştii mărite zeu
De dragul libertăţii mi-aş eviscera credinţa
Căci Tu îmi ceri ca să renunţ la ce-i al meu:
Să nu mai văd, să nu aud, să nu mai simt
Şi-astfel să uit că am trăit pe-acest pământ.