asediu

vorbele mele aleargă despletite
vestind apropiata tăcere
cuvintele se bat cap în cap ca berbecii
umplând locul cu sângele jertfei
rezonând ecouri sleite-n cădere
aici pe vârful limbii
strălucea stema elocinţei inutile
şi porţile cetăţii tremurau sub asediu
istovind focul lăuntric
secând şuvoiul strecurat cu greu
printre mărgăritare.
ideile, răpuse de foame şi de sete
zac pe străzi, putrezindu-se-n soare
stârvuri inestetice
neinspirate chiar
inelul de piatră al crenelurilor
sfidează curgerea
iar aerul
solidifică
păstrând ultimele vocale
aici un O neruşinat
ce-şi expune pierdutele prejudecăţi
acolo un i
ca un contract reziliat şi intrat la apă
o mulţime de u-uri
care mai de care mai sincer
în indolenţa şi mecanicista adoptare
a-uri extreme şi dintre toate consoanele scrâşnite
scapă rebel
un haş
ca o linie de unire
dintre cel ce am fost şi cel ce voi fi.