preaplinul

se făcea că plouă
şi lacrimile tale erau calzi
aşa cum numai lumina şi iubirea sunt
te aşezam alături de cer
şi palmele mele se-nălţau căutându-te
arse de sete, pârjolite de-aşteptare
strângeam aerul
şi degetele alunecau pe matasea visului
erai şi nu erai
aşa cum numai dorinţa
usucă cerul gurii
ridicând suspinele bulgări
până la poarta buzelor
etern sisif
se făcea că plouă
şi mă-mbrăcai în lumină
purtându-mă
nor
pe cerul tău
fie mie pedeapsa,
ceartă-mi împlinirea
iartă-mi speranţa
cerul când nu plouă aşteaptă încuvinţarea
să coboare ostenind pământul
cu albastrul său
mă trec umbră peste lumina ta
şi-aştept să încolţesc
ridicându-mă
în coate, în genunchi
într-o ultimă, prelungă, răsuflare
cât tot sărutul
cât toată iubirea,
cât lumina...
uitată
aprinsă