romanţ...pierdut în şoapte

ca zimbri trec gările mele
cu nopţi agăţate de greabăn

mai lasă-mă să fac podul
să simt noaptea cum se lasă pe spate
prefirându-şi pletele
şi-ncreţindu-mă
ca-ntr-o bătrână orogeneză...

valiza mă trage de mână
către o altă noapte patrulând pe-un peron
frumosule, hai că-s ieftină azi
pentru tine am pus cearcăne lunii
şi-am tras perdeaua

felinarul îmi numără restul
şi-apoi mă lasă să intru
vopseaua verde se ţine de nas
şi-un număr de telefon m-aşteaptă...
răsturnat în cabină

fuck tot ce vrei
ţipă ascuţit trenul fantomă
spintecând nedumeririle cu zbârnâitul zmeelor
numai lasă-mă să-mi trag vagoanele
aici între traverse şi peroane

iau banul de argint al lunii
şi-l ascund sub limbă
şi gura toată se umple de apă
cişmea cu robinetul stricat
dintr-o seară uitată

gara se ridica năucă dintre linii
ciorapii s-au destrămat şi miroase a uitare
dintr-un genunchi un ochi de geam
plânge urmele călătorilor
dintr-un alt viitor

vagoanele îşi arată clasele zdrenţuite
şi râd cu treptele ştirbe
cine dracu a lăsat perdele să fâlfâie
cât o foame speriată
de patrulă?

mă ridic dintre vise
ca o rochie prea grea pentru un vânt leşinat
viaţa mă trage peste cap şi m-aruncă într-un colţ
peron rătăcind printre dinţi cariaţi
şi corzi rupte cântând în surdină

o oră se apleacă şi ia un chiştoc zemuind
trage o flegmă peste săptămâna uscată
închide ochii şi fumul sleit
se strecoară hârâind printre minute
până-n adâncul secundei

cuvintele astea parcă nu-s ale mele
trag fermoarul peste toată rugina
arunc buzunarul peste umăr
sar într-un picior de trei ori, scuip în sân
şi mă vărs, argint viu printre călători