cumulus

tăcerea se surpă în jur
lăsând lumina să capete consistenţă
eşti lumina mea, iubirea ne leagă topindu-ne
aşa cum numai aerul
îşi face loc în carnea apei
fără s-o rănească
degetele tale cresc între buze însetate
răcorindu-mă
plină de aşteptări
limba şterge urmele
pândind trecerea
într-o zvârcolire molatecă uşor lascivă
cum numai norii ştiu să se petreacă sub privirile
astrului
adună-te în degete
atinge-mă până la scrumire
şi plimbă-mă până mă voi ploua
uşurând cerul de toată iubirea ce mă apasă
ca un vis strâns în cutele pleoapelor