începutul

vorbeam despre iubire,
dar între timp pierdusem tot
sfărâmat în mii de cioburi ce rătăcesc
strângând lumina la piept.
m-am culcuşit într-o răsuflare de-ntuneric
şi-am lăsat timpul să se scurgă
trecerea lui muşca din mine
făcând loc unor noi stări
stări care se cheamă
mâini, picioare, ochi, gură, nas, urechi
şi aer.
acum puteam să pipăi
puteam să gust
să miros
să ascult
şi mai puteam ceva,
puteam să înţeleg,
să gust singurătatea
şi durerea ce creşte în lipsa ei
a iubirii.
ce aveam nu mai era ca la-nceput
era, dar era altceva
mai putin.
mai altfel, mai lipsit
mâna mea pipăia dar nu găsea nimic
nimicul cu gust de nimic
nimicul cu miros de nimic
nimicul cu ţipăt de nimic.
mâna mea frământa nimicul
mâna mea căuta
găsea
modela nimicul
şi-acesta pulsa sub atingerea delicată
se implinea
creştea ca iubirea
cotropea şi cuprindea
era ca aerul şi pe afară şi pe dinauntru
era mai mult decât tot ce aş putea spune, era iubire
şi eram împreună
buzele mele
degetele mele
răsuflările mele
visele mele rătăcitoare
şi nimicul ce se lăsa modelat
ce aştepta tresăltând
ca roua
dimineaţa.