...despre arsură

urma buzelor în văioaga strâmtei clavicule
cenuşă spulberată de aducerile aminte
ce suflă cu o toamnă
peste iarna pustiirii sufletului

ochiul se prelinge prin valea lacrimilor
căutând un punct de sprijin
alunecărilor de trecut
peste terasamentul subred al incertitudinii

în urma iubirii, arc fosforic,
ce sugerează autocombustia spontană
aerul carbonizat până la rădăcina norilor
s-a adunat zgrunţuros sub pleoape

la fereastra sufletului acul nerostirii
delimitează culoarile pe goblenul tăcerii
printre frunze decrepite, spulberate,
trena unduie urma paşilor

în fiecare iarnă cenuşa focurilor
se adânceşte printre crengi, zgribulite rădăcini
şi leagănă umbra cuiburilor
şoptindu-le cântece de spart coaja