Postări
toate-au putrezit sub tine, urla vantul suparat
si-mi fulger tacerile, revarsandu-mi ploile
spune-mi s-a intamplat sa ramana nemiscat, tintuit pe cer senin, norul?
cine oare te-a-nvatat si de ce l-ai ascultat?
nimeni nu mi-a povestit, nimeni nu a apucat sa-mi spuna ca-i un pacat
sa stai tintuit in cer…prins in ac ca un mister
ce te-a-ndemnat sa ramai, plecare sa ti-o amai?
ce a fost in mintea ta de nu te-ai dus undeva?
n-am putere sa vaslesc, eu pot doar sa potopesc
in ploi sa ma potolesc si viata sa mi-o jelesc?
fara vant sa ma goneasca si soare sa ma slabeasca cin’sa-mi ia durerile
sa-mi aline dorurile...
asa plangea un nor pe cer, uitat in lumea lui, stingher
ploaia-l spala de-ndoiala
ia cu sine bolile si toate durerile, apa vietii i-o aduna
si o cerne pe-nserat pe pamantul insetat ce-i asteapta sangele
sa-nmoaie semintele, sa zgarie crengile, durerea sa-mboboceasca si
viata sa infloreasca
de-ar sti cata suparare strans-am cat am stat in lume
n-ar mai spune cate spune…
