asfințit într-un azil de bătrâni

 

 felia de pâine cu gem se ghemuiește lângă cana cu ceai călduț

 pe pajiștea din fața cantinei frunzele uscate caută ochiuri de lumină prin iarbă

 iar tăcerea încearcă să se strecoare prin geamurile închise

 

 amintirile își târșâie picioarele printre bănci abandonate

 bastoanele își trag sufletul rezemând câte o tăcere

 și se pare că toamna deja așteaptă la poartă

 

 soarele trage cu ochiul să vadă ce se mai întâmplă prin camere

 dar fotoliile își strâng brațele înfrigurate pe sub pleduri uzate, cumva acuzatoare

 și-atunci, soarele rușinat își face de lucru strecurându-se după deal

 

 nici anul asta… par a spune ridurile strânse grămadă prin colțuri

 guri înghețate mușcă sfielnic feliile cu gem… 

 cândva eram doar lapte și miere, par a spune ochii obosiți

 

 candva…