Jocul cu moartea

 

 Primul pas în acest joc este înstrăinarea

 Astfel încât nici măcar asfințitul să nu te mai recunoască 

 Soare călător

 

 Apoi urmează încrâncenarea

 Când le spui tuturor norilor să se lăți-lungească ocupând cerul

 Și-alungând printre ploi soarele, stelele

 

 Cel de-al treilea pas e dureros pentru că e pasul uitării

 Când fiecare brută trebuie să uite totul: trecut, chipuri, destine, suferință

 Și cu inimă împietrită, să se întoarcă cu răutate în priviri

 

 Urmează pasul al patrulea sau pasul întărâtării

 Când neputința își strigă nemulțumirile și se roagă soarelui să răzbată

 Dar noriilor, brutelor, li se spune că lumea e lor și trebuie s-o apere de lumină

 Al cincilea pas este pasul confruntării când brațele se ridică

 Unele pentru a binecuvânta și altele pentru a lovi

 Și din toată această aglomerare de ură și disperare răsare sângele șuvoi

 

 Pasul al șaselea, și ultimul este un menuet cu moartea

 Când lumina se stinge odată cu ultima răsuflare

 Și bastoanele se ridică binecuvântând ofrandele aduse hulpavei

 

 Minciuna, totul este scenariu inutil și grotesc căci moartea e sătulă

 Ei îi trebuiesc perioade lungi pentru digestia tuturor morților

 Numai că lumea nu mai are răbdare