...astăzi cumpăna

mare şi puternic solomonar trebuie că o fost Bunelu
de-a făcut din ditamai trunchiul viu
straja şi păstrătorul tainelor din ogradă
slugă mută şi înţeleaptă în trecerea ei prin văzduh
în fiece dimineaţă se-azvârle în fântănă
să cerceteze de-i tulburată apa ori ba
şi de fiecare dată sufla ca o vrajă de se vălurea apa ruşinându-se în cercuri
de ieşea limpede şi rece să-şi cate soarele faţa-n ea
şi să lase osteneala nopţilor în găleată.
toată ziulica stătea aşa într-un picior
alungând păsăretul ce-ncerca să-şi oglindească trilurile
de ziceai că cine ştie ce stegar îi
iar odată se înfipsese în calea soarelui
certându-l cu neînfricare
că poleia apa.
de câte ori o întreba Buna cum mai e
se apleca să guste apa iar de-i era pe plac o aducea până la ghizduri
dându-i-o spre degustare şi folosire.
seara, când lumina se prăvălea grăbită să-nchidă poarta apelor
se-ntindea prelung, înfundat, tuşind întunecat
şi-nţepenea-n aşteptare trează
mereu avea grijă să ţie Luna cât mai departe
pentru că la cât de bezmetică şi visătoare era
putea să dea bâldâbâc argintând apa
şi hai că noi mai puteam bea apă de lună
dar cine oare s-ar fi-ncumetat s-o mai tragă afară?
iar noptile, triste,
s-ar fi aninat în leaţurile gardului
mai să-l rupă
rugându-se cu cerul şi cu pământul
să nu le lase de izbelişte
numa în seama stelelor cocostelelor
ce mai mult îşi fac de lucru
înţepându-le
şi sângerându-le...
dar atâta timp cât mai văd Luna
înseamnă ca ea străjuie...