...astăzi fumul

în nopţile zgribulite, Buna descânta cenuşarul
după care sufla spulberând părerile de rău rătăcite
apoi se apuca să construiască tronul cel mic
învelit ca o arcadă de sala tronului
şi uite aşa, pleca ea de la aşchii şi ţincuşe
proptind cerul cenuşii cu un butuc trainic şi curajos
culcuşea între trepte trupul uscat iască
umbrit de o boare de ulei
şi cu paşi socotiţi şi tremuraţi
strămuta lumina din candelă către tronul de domnie
la-nceput lumina se prefăcea că leşină
iar Buna îi făcea vânt uşurel, aşa ca de alint
până ce Domniţa deschidea ochii jucăuş
şi începea să sară alergând de colo colo
atunci Buna mă îndemna s-o-ncerc
suflându-i ghicitori la ureche
şi eu o-ntrebam şi ea-mi răspundea-îmbujorată
săltându-se să-mi sărute vârful genelor
atunci Buna închidea uşa iar fumul scăpat din lanţ
dădea ocol până nimerea hornul şi o lua pieptiş, strecurat, până sus
de unde îţi dădea drumul în hăul întunecat
trăgând toată lumea după el
până în preajma moşului cel lipicios
şi la gene pofticios.
eu alunec, adulmecând fuior de tămâie, străbătând calea visului
până hăt, dincolo de marginea cerului
de unde, zicea Buna, începe împărăţia lui Dumnezeu
şi pentru că-i plăcea şi lui mirosul de cetină şi lemn curat la suflet
(Buna spunea că El nu suferă minciunile şi d-aia nu strica fumul cu arsură de ziar)
lăsa iarna porţile cerului deschise să audă lemnul prevestind naşterea şi arsura din inimă
iar în nopţile când îi mai trecea năduful, stelele se arătau fără frică fulguind a poveste
şi a jăratec trosnind şi-nvârtindu-se-n loc, făcându-şi culcuş de cenuşă
în nopţile zgribulite fumul ţese potecă de la cer la pământ
luna bate sfioasă-n geam, candela face semne
Buna se lipeşte la pământ ascunzându-se o dată, şi încă odată şi încă mult
visele se-ndemneamnă la joacă alergând fumul
destrămându-i pânzele
şi-curcând fuioarele...