...astăzi curtea

când o fi să mă petrec şi râu-n somn să îl trec
tu să iei un colăcel şi-o mână de grâu curat
să le-ngropi la rădăcină de puiandru cumpărat

măi copile, uite aci la tri paşi de colţul căşii să îmi sădeşti dorul
să am şi eu unde să-mi hodihnesc floarea
şi umbra să te-ajungă şi să-ţi şteargă praful si lacrima
bine, Buno, dar copacul...
o să fie vremea lui, o să vezi
uite!
stră-buna mea-i caisul ce sprijină casa de-un colţ
bunu-meu îi nucul ce umbreşte magazia
stră-bunul s-o cerut să fie săpat fântână în poartă
buna mea îi tufa de liliac de lângă scară
maica mea se hodină printre florile din grădinuţă
iar taica îi salcâmul rotat din fundul curţii
şi-aş vrea să fiu cu ei să mai povestim de una alta
şi bunelu?
bunelu-tău tună şi fulgeră când vede vreun nor cotropind curtea
că n-o suferit hoţia câtu-i
şi vrea să fie curtea luminată şi străluce
tu, nu ştiu ce oi face şi unde-oi drumui, dar noi suntem
ca rădăcinile ce ţin în loc pământul să nu plece
de-o fi să pleci, să nu ne vinzi
aici în curte groapă să ne dai, să ne aşezi în ladă şi apoi
să ne îngropi cu casă şi copaci şi să răstorni pământul peste noi
să nu laşi alte mâini să muruiască şi să ne-astupe plânsul sub culori
şi dreptu-i pentru orice zburătoare să îşi ridice cuib după nevoi
acolo-n ladă ne-om petrece secoli şi milenii
că doar zăpada-i giulgi şi caldă-nvelitoare
şi-om toarce firul ierbii pe fus nou
iar vara ne-om scălda jindul prin nouri
şi-n toamna om ploua frunza din noi
pe-oriunde te-or purta paşii şi timpul
o binecuvântare vei purta altoi.