...astăzi icoana

în colţul camerei, de sub ştergar
raiul se prăvale peste lume
cu toate cetele îngereşti
iar sfinţii îmi făceau şăgalnic cu ochiul
ori de câte ori căutam scăpare osândei
ei ştiau doar că frica de boscorodeală mă trăgea de ceafă
şi-atunci îi priveam părtaş
dar cheful de joacă mă secera la pământ
printre şoaptele Bunei înfipte-n rădăcina crucilor
şi nu de puţine ori se-ntâmpla de mă dedulceam visului
cu fruntea lipită de-nfloriturile roşii
şi până nu mă lua-n braţe
potrivindu-mă între perinele tronului
nu mă dădeam cu totul plecat
ori de câte ori candela sfârâia şi bolborosea uşor
întorceam iute capul să văz ce se-ntâmplă
curios şi temător totodată
gândeam că poate vreunui moşneag
din cei ce stau şi privesc în lume
îi intrase fum în ochi
ori poate că-l gâdilea strănutul
şi de fiecare dată mi se agăţau genele
de straiul cela albastru cu găteli de aur
de ziceam că-i Buna când îşi trage-n spate
marginile ceriului tivite cu raze
ca să nu-şi umple ia de fân
dar ea, Măicuţa
mă strângea la piept
şi mă privea mereu cu ochii ceia
ce treceau prin mine şi vedea cum îşi înalţă cucoşul pieptul şi cântă întreit
spintecând noaptea cu vârf de lumină şi aromă de tămâie...
de-acolo, din colţul camerei
icoana se cerne
odată cu suflul candelei
îmbrăcându-mi minutele
trăindu-le
vieţuindu-le...