diateza luminii

frunzele de jăratic ale anului
rătăcesc inundând zările
şi aş putea-o întrezări
pe ultima
de n-ar sufla vântul

trecutul se-învăluie în lumină potolită,
mumie tuberculoasă
tuşind uscat
iar soarele coboară asfinţitul
printre umbrele destinului.

trecem prin viaţă
uniţi în nepăsare şi plictiseală
telenovelă lăsată de la un regizor la altul
murdărind ecranul
cu eternitatea prost înţeleasă.

speranţa a-nţepenit
pasăre ţinând cerul cu ciocul cascat
într-o aşteptare lipsită de expresie
şi printre ţipete mute
aerul a-ngheţat

simţeam tăcerea înţepându-mă
şi-n jur nu mai era nimeni
să-mi deschidă sufletul
sală de aşteptare
într-o gară părăsită

temperatura şi-a smuls gradele
şi-am simţit plămânii contractându-se
iar fericirea s-a strâns
adormindu-şi spaimele
pe pragul indiferenţei noastre

undeva, departe, la marginea cerului
un strat de gălbenele tremură în bătaia vântului
curbă trasată de acul seismografului
pe retina sufletului
cenuşiu.