metamorfosis

mi-aduc aminte, cum eram furnică
şi îmi căram povestea-n spate
dar era mult prea grea şi sacul rupt
iar literele mi se-mprăştiau
cuvinte sparte.

odată, iarnă grea, eu eram cioară
şi-n clonţ de ger strângeam o-ntreagă viaţă
pe ceruri urma-mi e coajă de nucă
şi în zăpadă scriu efemeride
versuri sparte

în noapte intru precum ursul
uitarea surpă timp în drumul meu
eternitatea mă prelinge-n alta viaţă
cu lacrimi scriu adânc în sarea
tăcerilor din noi

mi-aduc aminte, cum eram furnică
şi apoi cerul cu aripa-l zgâriam
din lume mă retrag adânc în noapte
şi nor pe foia ta velină navigam.