dorinţă?

ca de obicei,
la-nceput a fost doar un cuvânt
pană ce-şi face loc în carnea albă a tăcerii
strecurându-şi fierul pătat
până-n inimă
apoi liniştea, odată desfăcută, a cedat
dăruindu-se, ofrandă scufundată într-o mare de vorbe
trecându-şi spuma strălucitoare peste ideile inmugurite şi îmbrobonate
m-a tras aproape, aproape de liniştea caldă
- îmi placi, a şoptit strecurându-şi suflarea pe după lobul urechii
(acolo unde mai ascundeam aşchii din carnea albă)
ştiam că în naivitatea ta ai să mă placi
şi că o să mă porţi, o să mă legeni
numai că vezi tu, eu nu pot fi pe deplin a ta,
şi nu-ţi pot dărui copii
pentru că atunci
nu aş mai fi...tăcere...
cuvintele veneau,
treceau pe lângă noi
unul după altul
şi locul se umplea
şi aerul vibra ritmat, în pulsul sângelui
iar ea tot mai palidă, cadră inutilă
se topea văzând cu ochii
cuvintele creşteau ca din apă
deveneau familii
într-o hărmălaie de nedescris
multe îşi târau prefixele
molfăindu-le cu gingii uitate
altele cu sufixele doldora aşteptau să fie schimbate
şterse, innoite.
mă petrec agale
prin tot mai multe nunţi, botezuri şi înmormântări
trec de la o familie la alta
memorând noii veniţi
iar uneori, când toată lumea asta pestriţă
se bagă în seamă, adunându-se nerăbdătoare în jur
mă întreb dacă nu cumva ar fi timpul
să-mi iau un concediu
prelungit...