„ne t'isole pas de ton temps…”

ridică-te, ia-ţi timpul şi hai!
şi am făcut aidoma
târându-mi orele înlănţuite
şi-nsângerate
infailibile
în toată aritmia lor

gând:
dă-te dracului la o parte,
ce cauţi în calea mea
nu vezi că blochezi circulaţie liberă a ideilor

mergeam aşa,
El puţin mai înainte
eu în urma lui
El cu toate gândurile lumii
eu cu gândurile mele
şi chiar dacă nu erau multe
apăsau

gând:
am venit în casa ta şi ţi-am lăudat-o
iar tu nu ai spus nimic
m-am aşezat şi ţi-am gustat bucatele
iar tu nu ai spus nimic
ţi-am urmărit privirile rătăcite
înfrigurate
şi nimicul mustea în ele
ceaţă rătăcită într-o ploaie
de secunde goale

sa oprit, m-a privit şi-a-ntrebat
tu ce cauţi pe-aici?
de ce mă urmăreşti?
şi cuvintele se spărgeau
umplându-mi gura de cioburi
orele se făceau tot mai grele
iar vântul spulberase toate urmele
încotro s-o pornesc?
urmează-Mă!

gând:
dacă Eu nu mai sunt ce-o să faci?
cine o să te mai urmeze?
alt gând:
Eu am spus doar urmează-mă
restul îţi aparţine
dar ai făcut bine pentru că numai aşa
ai aflat ce înseamnă clipa
şi cum e
să nu poţi să respiri
cum e când cuvintele n-au aer să ţipe
şi ideile se întind
între un răsărit şi un apus
ţintuite
într-o singură zi

gând…
gând…

s-a sfârşit…