Anotimpurile iubirii - Iubirea

Înainte de cer şi pământ,
a fost iubirea
absolută, calmă,
profundă.
A fost şi este.
Pătrunde, umple
Şi leagă totul,
În nemărginirea sa.
-Numeşte-mă Omule!
-Mare…
-Arată-mă !
-Neînchipuită…
-Atinge-mă!
-Inaccesibilă…
-Găseşte-mă!
-Omniprezentă…
-Trăieşte-mă!
-Îmbracă-mă…
-Sfârşeşte-mă…
Căci om fiind
Pământului mă dau.
Şi-acesta cerului se-clină,
Şi cerul se supune ţie
Căci tu eşti începutul.
Şi sfârşitul
Fără de sfârşit.