maşina de vortexuri

ceea ce Universul nu ştie
e că i-am ascuns o copie fidelă
una la scara redusă,
sub ţeastă,
şi sunt stăpânu-i absolut.
câteodată fulgerări din trecut
năvălesc ca o grindină sau mai bine zis, ca o ninsoare
culcată ca firul ierbii în bătaia vântului.
şi atunci nu mai am curajul să scot capul din prezentul ăsta mocirlos...
stau şi mă minunez de atâtea deja-vu-uri ce tropăie în jurul meu.
altădată simt că toată nebunia din jur se stinge asemeni furtunii
dusă. dusă departe într-un viitor peste care ştiu sigur că voi da odată.
găuri de vierme se sucesc şi se răsucesc săltându-mi ţeasta
între mai multe prezenturi, trecuturi şi nu ştiu câte trepte de viitor
în fiecare loc din spaţiu, inscripţionată în carnea informateriei
se află cate o imagine arsă a fiecărei maşinării ce-a trecut
într-un anumit arc de timp prin starea anostă
a prezentului trecut.
îmi dau seama că prezentul continuu
se cuibăreşte în mintea mea
înscriindu-mi imaginea
alături de sutele
şi miile
de miliarde
ce vor fi trecut
ce sunt
şi vor fi.
cândva, sunt sigur, această imagine infovirtuală
va intra în legatură cu toate celelalte
iar informaţia
va alerga despletită
regăsindu-se, regăsindu-mă
împletindu-ne într-o
neliniştită eternitate...