o noapte cât veşnicia

m-am închis în liniştea iubirii
şi m-am ascultat murind
murmurând un rest de lumină
la umbra genelor aburite.
din floarea cuielor grave
picură lacrima stelei neprivite
şi-a apusului biciuit de ploaie
zburătăcind ca flacăra feştilă
lemnul spinului mă soarbe
şi carnea se dăruie ofrandă
înălţând catapeteasmă de oase
cheie de boltă, lacrima.