dodecafonie

mi-e ţâţa grea
şi laptele-i de piatră
viaţa plecat-a, s-a uscat, e moartă
mă trage nepovestea şi verbele-ngheţate
mi-a răsuflarea grea înfiptă-n spate…

e luna ca un pântec de fecioară
şi buzele se potopesc sleite-n geam
ţi-e răsuflarea aprigă, urlată
tăcerile, un abur istovit
ce-l respiram

uitarea se lipeşte, o cocoaşă
diformitate ce te-apleacă la pământ
din rădăcina sunetului te năşteam, femeie
dar sub blestem uitat-am numele-ti
dorit cuvânt…

pe-un umăr îmi răsfir eternitatea
în care-nvălmăşesc iubirile-nrămate
bătute-s cărţile şi timpii îi amestec
o pasienţă şi-un destin
încărunţit…

de-a buşilea printre cuvintele glodoase
mânjitu-m-am cu sterpe necuvinte
o rimă leşinată şi uscată
mă-ndeamnă şi-mi şopteşte
ia aminte…

mă lupt cu valurile laşităţii
şi braţele-mi cad frânte
din pământ
noi verbe caută să se înalţe
şi aripile nervi îşi iau avânt…

mă doare…

pod de gheaţă…

leneşă tăcere…

cornişă…

peste ţurţuri

şi pustietăţi…