Depresie

(Moartea ca ultimă soluţie de supravieţuire)

Bat clopotele îngropate-n suflet
Şi sunetele surpă teama de-a pleca
Mi-e moartea mai aproape ca oricând
Şi ştiu c-am să rănesc plecând,
Dar nici nu mai pot sta în calea ta.
Ia-ţi zborul pasăre măiastră
Şi lasă-mă cu rugul şi cenuşa-i rece
Până şi florile mor iarna în grădină
Când cerul gri respiră, lumina se petrece.
E timp să mor ca verbul să îmi tacă
Lumina-n întuneric norocul să-şi petreacă
S-or duce toate clopotele să-şi adoarmă
Şi visele-n iubire să îşi cearnă.

Stai aproape de mine
Dar nu-mi da ultima suflare
Îndură-te şi lasă-mă să plec
Căci doar murind
Pot să-ţi răscumpăr viaţa.